LEGEA Nr.47/1992 - funcţionarea Curţii Constituţionale

LEGEA Nr.47/1992^*)

privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

*) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art.V din Legea nr.177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr.47/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată prin Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art.1. - (1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România.
(3) Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţieişi prezentei legi.

Art.2. - (1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin.(1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.
(3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Art.3. - (1) Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţieşi de prezenta lege.
(2) În exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţionalăeste singura în drept să hotărască asupra competenţei sale.
(3) Competenţa Curţii Constituţionale, stabilită potrivit alin.(2), nu poate fi contestată de nici o autoritate publică.

Art.4.- Sediul Curţii Constituţionale este în municipiul Bucureşti.

Vezi și
VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII 
PERMISUL DE ȘEDERE 
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase 
Fii propriul tău nutriționist 
Planet REBOOT 
Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Robot pe Marte 
Ce să mai citim? 
Tatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ? 
Cine mai urăște să poarte mască?

CAPITOLUL II
Organizarea Curţii Constituţionale

Art.5. - (1) Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(2) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
(3) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanentşi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.
(5) Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune“curriculum vitae” şi actele doveditoare căîndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii.

Art.6. - Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, în condiţiile prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Art.7. - (1) Curtea Constituţională are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.
(2) Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.
(3) Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi. Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.
(4) Preşedintele numeşte un judecător care îi va ţine locul în timpul absenţei.

Art.8. - (1) În caz de vacanţă a funcţiei, se alege un preşedinte până la încheierea perioadei de 3 ani prevăzute la art.7 alin.(1).
(2) Alegerea are loc în termen de 5 zile de la constatarea vacanţei, potrivit procedurii prevăzute la art.7 alin.(3).

Art.9. - (1) Preşedintele Curţii Constituţionale are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea Curţii Constituţionale;
b) convoacă şi prezidează şedinţele Curţii Constituţionale;
c) desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de legeşi stabileşte termenele de judecată;
d) reprezintă Curtea Constituţionalăîn faţa autorităţilor publice şi a altor organizaţii, române sau străine;
e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;
f) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
(2) Preşedintele supraveghează activitatea de ordonator de credite a secretarului general al Curţii Constituţionale.
(3) În exercitarea atribuţiilor de conducere administrativă,preşedintele emite ordine.

CAPITOLUL III
Competenţa Curţii Constituţionale

Secţiunea 1
Dispoziţii comune

Art.10. - (1) Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art.146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică.
(2) Sesizările trebuie făcute în formăscrisă şi motivate.

Art.11. - (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărârişi emite avize, după cum urmează:
A. Decizii în cazurile în care:
a) se pronunţăasupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţăasupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţăasupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de Avocatul Poporului;
e) soluţioneazăconflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
B. Hotărâri, în cazurile în care:
a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
b) constatăexistenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicăcele constatate Parlamentului şi Guvernului;
c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
d) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.
C. Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
(2) Deciziile şi hotărârile se pronunţă în numele legii.
(3) Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatoriişi au putere numai pentru viitor.

Art.12. - (1) Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel.
(2) Părţile au acces la lucrările dosarului.
(3) Actele şi lucrările Curţii Constituţionale, pe baza cărora aceasta pronunţă deciziile şi hotărârile ori emite avizele prevăzute la art.11, nu sunt destinate publicităţii.

Art.13. - Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxă de timbru.

Art.14. - Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.

Secţiunea a 2-a
Procedura jurisdicţională

1. Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare

Art.15 - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile.
(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen.
(4) Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective.

Art.16. - (1) În cazul sesizării Curţii Constituţionale de unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea va comunica Preşedintelui României sesizarea primită, în ziua înregistrării.
(2) Dacă sesizarea s-a făcut de Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentuluişi Guvernului, precizând şi data când vor avea loc dezbaterile.
(3) Dacă sesizarea s-a făcut de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională o va comunica preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, iar dacă sesizarea s-a făcut de către Guvern, Curtea o va comunica preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, prevederile alin.(2) aplicându-se în mod corespunzător.

Art.17. - (1) Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernulşi Avocatul Poporului pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere.
(2) Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului-ministru.

Art.18. - (1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.
(2) Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se comunică Preşedintelui României. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentuluişi primului-ministru.
(3) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

2. Verificarea constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei

Art.19. - Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Art.20. - La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Art.21. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.
(2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, dupăcaz, reprezentantului acestora.

Art.22. - Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreunăcu decizia Curţii Constituţionale, comunicată potrivit art.21 alin.(2).

Art.23. - (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

3. Controlul constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale

Art.24. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
(2) Dacă sesizarea s-a făcut de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională o va comunica Preşedintelui României, preşedintelui celeilalte Camere, precum şi Guvernului.
(3) Sesizarea făcută de parlamentari se înregistrează, după caz, la Senat sau la Camera Deputaţilorşi se trimite Curţii Constituţionale, în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective.
(4) Curtea Constituţională comunicăsesizarea Preşedintelui României, preşedinţilor celor douăCamere ale Parlamentului şi Guvernului.

Art.25. - Până la data dezbaterilor în plenul Curţii Constituţionale, Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentuluişi Guvernul pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Art.26. - (1) Dezbaterea asupra constituţionalităţii tratatului sau a acordului internaţional are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, acestea nu pot fi disociate.
(2) Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se comunicăPreşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau a acordului internaţional a fost constatată potrivit art.146 lit.b) din Constituţie, republicată, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

4. Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului

Art.27. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
(2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.
(3) Până la data dezbaterii, preşedinţii Camerelor pot comunica punctul de vedere al birourilor permanente.

Art.28. - (1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării şi a punctelor de vedere primite.
(2) Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii şi se aduce la cunoştinţa Camerei al cărei regulament a fost dezbătut.
(3) Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice.

5. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial

Art.29. - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrarăprevederilor alin.(1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Art.30. - (1) Primind încheierea prevăzută la art.29 alin.(4), preşedintele Curţii Constituţionale va desemna judecătorul-raportor şi va comunica încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere. Prevederile art.17 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.
(2) Judecătorul desemnat ca raportor, potrivit alin.(1), este obligat sa ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecăţii.
(3) Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu înştiinţarea părţilor şi a Ministerului Public.
(4) Participarea procurorului la judecată este obligatorie.
(5) Părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art.31. - (1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.
(3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă,în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunţate în condiţiile alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale potrivit alin.(4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia.

6. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului

Art.32. Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţăîn vigoare.

Art.33. - La soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art.29 - 31 se aplică în mod corespunzător.

7. Soluţionarea conflictelor juridice de naturăconstituţională dintre autorităţile publice

Art.34. - (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii.

Art.35. - (1) Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict, solicitându-le săîşi exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor.
(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere.
(3) Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin.(1), a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor.

Art.36. - Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

8. Respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

Art.37. - (1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.
(2) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.

Art.38. - Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea Preşedintelui României.

9. Judecarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

Art.39. - (1) Curtea Constituţională decide asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
(2) Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi.
(3) Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Art.40. - (1) Pentru soluţionarea contestaţiei, preşedintele Curţii Constituţionale va desemna judecătorul-raportor, care este obligat să o comunice, împreună cu actele doveditoare, partidului politic la care se referă contestaţia, precizându-i data până la care poate depune un memoriu în apărare, însoţit de dovezile corespunzătoare.
(2) Contestaţia se judecă, pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop şi a probelor administrate, cu citarea contestatorului, a partidului politic a cărui constituţionalitate este contestată şi a Ministerului Public.
(3) Camera Parlamentului care a depus contestaţia poate fi reprezentatăde persoana desemnată de aceasta, iar Guvernul, de Ministerul Justiţiei. Partidul politic poate fi reprezentat şi prin avocat cu drept de a pleda în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Decizia Curţii nu este supusă căilor de atac.

Art.41. - (1) Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale în cazurile prevăzute de art.40 alin.(2) din Constituţie, republicată.
(2) Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.

10. Emiterea avizului pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României

Art.42. - (1) Curtea Constituţională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României împreună cu dovezile pe care se întemeiază se trimit în copie Curţii Constituţionale, de preşedintele care a condusşedinţa comună a celor două Camere.
(3) Preşedintele Curţii Constituţionale, primind cererea, va desemna judecătorul-raportor.

Art.43. - (1) Avizul cu privire la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României se emite de Curtea Constituţională în urma baza dezbaterii propunerii de suspendareşi a dovezilor prezentate.
(2) Preşedintele României va fi încunoştinţat asupra datei fixate pentru dezbatere şi poate da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) Avizul Curţii Constituţionale se comunicăpreşedinţilor celor două Camere şi Preşedintelui României.

11. Constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României

Art.44. - (1) Curtea Constituţionalăconstată existenţa împrejurărilor care justificăinterimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.
(2) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcţie.
(3) În cazul în care Preşedintele României a fost suspendat din funcţie, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul se face de preşedintele care a condus lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii adoptate în şedinţa comună.
(4) Dacă interimatul funcţiei de Preşedinte al României se datorează imposibilităţii temporare de a-şi exercita atribuţiile, cererea se face de Preşedintele României sau de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului.

Art.45. - Cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justificăinterimatul funcţiei de Preşedinte al României va fi însoţită de dovezile necesare, iar constatarea acestor împrejurări se face de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor.

12. Exercitarea atribuţiilor privitoare la organizareaşi desfăşurarea referendumului şi la confirmarea rezultatelor acestuia

Art.46. - (1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumuluişi confirmă rezultatele acestuia.
(2) Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1), Curtea Constituţională poate cere informaţii de la autorităţile publice.
(3) Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului.

Art.47. - (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.
(2) Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.
(3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilorşi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

13. Verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

Art.48. - Curtea Constituţională, din oficiu sau pe baza sesizării preşedintelui Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa legislativă a cetăţenilor, se pronunţăasupra:
a) caracterului constituţional al propunerii legislative ce face obiectul iniţiativei cetăţenilor;
b) îndeplinirii condiţiilor referitoare la publicarea acestei propunerişi dacă listele de susţinători sunt atestate de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale ori de către împuterniciţii acestora;
c) întrunirii numărului minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei, prevăzut la art.74 alin. (1) sau, după caz, la art.150 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi asupra respectării dispersiei teritoriale în judeţe şi în municipiul Bucureşti, prevăzută de aceleaşi articole.

Art.49. - La primirea sesizării, preşedintele Curţii Constituţionale desemnează judecătorul-raportor şi stabileşte termenul pentru întrunirea judecătorilor, în vederea verificării iniţiativei.

CAPITOLUL IV
Plenul Curţii Constituţionale

Art.50. - Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii Curţii, îndeplineşte atribuţiile acesteia, prevăzute de Constituţie şi de lege. Plenul poate lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii.

Art.51. - (1) Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Soluţiile adoptate de Curte în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale se înscriu în condica şedinţelor de judecată, iar în materie administrativă se consemnează, pentru fiecare şedinţă în parte, într-un proces-verbal pe baza căruia se emite o hotărâre, semnată de preşedintele Curţii şi contrasemnată de secretarul general.
(3) Pentru exercitarea altor atribuţii decât cele jurisdicţionale, Plenul se convoacă de preşedintele Curţii Constituţionale, din proprie iniţiativă sau la cererea scrisă a unui judecător. Convocarea se face cu anunţarea ordinii de zi, care se adoptă în plen, la începutul şedinţei.

CAPITOLUL V
Reguli procedurale specifice activităţii Curţii Constituţionale

Art.52. - (1) La şedinţele Plenului participă toţi judecătorii Curţii Constituţionale, în afară de situaţiile în care unii absentează în mod justificat.
(2) Şedinţele sunt prezidate de preşedintele Curţii Constituţionale. În lipsa preşedintelui Curţii,şedinţele sunt prezidate de un judecător desemnat de acesta. Laşedinţe participă în mod obligatoriu magistratul-asistent repartizat pe lângă judecătorul-raportor, iar în cazurile prevăzute de lege, reprezentantul Ministerului Public şi alte persoane sau autorităţi, înştiinţate în acest scop.
(3) Dezbaterile au loc cu participarea numai a judecătorilor Curţii Constituţionale, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar şi, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.146 lit. d), e) şi k) din Constituţie, republicată, fărăînştiinţarea părţilor. Preşedintele Curţii poate invita, pentru relaţii, persoanele considerate necesare.

Art.53. - (1) Accesul publicului este limitat la numărul de locuri din sala deşedinţă. Secretarul general va lua măsuri pentru asigurarea accesului publicului în sala de şedinţe.
(2) În scopul asigurării solemnităţii şedinţei, utilizarea în sala de şedinţă a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea cuvântului ori a imaginii este admisă numai înaintea începerii dezbaterilor şi cu autorizarea prealabilă a preşedintelui Curţii Constituţionale.
(3) Este interzis ca în sala de şedinţă să se facăpropagandă de orice fel, prin viu grai ori prin afişe, pancarte sau alte materiale de acest gen, sub sancţiunea evacuării din sală şi a sesizării organelor de poliţie, dacă preşedintele Curţii Constituţionale apreciază că fapta are caracter grav.
(4) Dispoziţiile art.122 şi 123 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.
(5) Conexarea dosarelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale se dispune atunci când obiectul excepţiei este identic.

Art.54. - În timpul şedinţelor publice, judecătorii, magistraţii-asistenţi, procurorii şi avocaţii poartărobă.

Art.55. - Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor.

Art.56. - În cursul şedinţei publice, magistratul-asistent va consemna în registrul de note, numerotat şi sigilat, numărul dosarului, susţinerile orale ale părţilor şi ale procurorului, măsurile dispuse de Curtea Constituţională, precum şi toate celelalte aspecte rezultând din desfăşurarea dezbaterilor. Pe baza acestuia, magistratul-asistent va întocmi încheierea de dezbateri. Registrul de note se păstrează în arhiva Curţii timp de 5 ani de la data ultimelor note scrise.

Art.57. - În cazul în care Curtea Constituţională rămâne în pronunţare, preşedintele anunţă ziua stabilită pentru aceasta. Amânarea pronunţării nu va depăşi, de regulă,30 de zile. În condica de şedinţă se va trece în momentul pronunţării şi termenul la care au avut loc dezbaterile.

Art.58. - (1) Deliberarea se face în secret şi la ea vor fi prezenţi numai judecătorii care au participat la dezbateri. Magistratul-asistent care a pregătit dezbaterile şi a participat la ele poate fi consultat.
(2) Judecătorul-raportor votează primul, cel mai tânăr judecător, al doilea, apoi ceilalţi judecători şi, la sfârşit, preşedintele Curţii Constituţionale.
(3) În situaţia în care un judecător cere să se întrerupădeliberarea pentru o mai bună studiere a problemelor ce formeazăobiectul dezbaterii şi preşedintele Curţii Constituţionale sau cel puţin o treime din numărul judecătorilor Plenului consideră cererea justificată, se va amâna pronunţarea pentru o altă dată, ţinându-se seama de urgenţa cauzei.
(4) Dacă în cursul deliberării se constată necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, preşedintele Curţii Constituţionale poate dispune redeschiderea dezbaterilor, luând măsurile procesuale necesare.

Art.59. - (1) Rezultatul deliberării se înscrie într-o minută, care se semnează de judecătorii care au participat la şedinţă şi de magistratul-asistent.
(2) Magistratul-asistent va consemna de îndată în condica deşedinţă soluţiile date, care se semnează de către judecători.
(3) Judecătorul care a votat împotrivă poate formula opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurentă. Opinia separată şi, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia.

Art.60. - (1) Deciziile, hotărârile şi avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
(2) Deciziile, hotărârile şi avizele se certifică de către preşedintele Curţii Constituţionale şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Ele primesc număr în ordinea înscrierii lor în condica de şedinţă, separat pentru decizii, hotărâri şi avize.
(3) Curtea editează culegeri de decizii şi hotărâri şi organizează sistematizarea jurisprudenţei sale.

CAPITOLUL VI
Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale

Art.61. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor lor şi sunt inamovibili pe durata mandatului.
(2) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor.
(3) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie sa aibă pregătire juridică superioară, înaltăcompetenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
(4) Funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altăfuncţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

Art.62. - Numirea judecătorilor, în condiţiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este.

Art.63. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale vor depune, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor douăCamere ale Parlamentului, următorul jurământ: “Jur sărespect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
(2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului.

Art.64. - Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi:
a) să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;
b) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;
c) în adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, abţinerea de la vot nefiind permisă;
d) să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;
e) să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel;
f) să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor.

Art.65. - Stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilorşi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivăa plenului Curţii Constituţionale.

Art.66. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

Art.67. - (1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de excludere de drept ori de deces;
b) în situaţiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător mai mult de 6 luni;
c) în caz de încălcare a prevederilor art.16 alin.(3) sau ale art.40 alin.(3) din Constituţie, republicată sau pentru încălcarea gravă a obligaţiilor prevăzute la art.64.
(2) Constatarea încetării mandatului, potrivit lit.a), se face de preşedintele Curţii Constituţionale, iar în celelalte cazuri, încetarea mandatului se hotărăşte în plen, cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.

Art.68. - (1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-l sănumească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
(2) În cazul în care mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada rămasă depăşeşte 6 luni, preşedintele va sesiza autoritatea publică prevăzută la alin.(1), în termen de cel mult 3 zile de la data încetării mandatului, în vederea numirii unui nou judecător. Mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care l-a avut judecătorul înlocuit.
(3) În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Art.69. - (1) După încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea sa la Curtea Constituţională s-a făcut cu condiţia rezervării acestuia.
(2) În cazul în care judecătorul ocupa un post de magistrat, rezervarea postului este obligatorie.
(3) În perioada cât este rezervat, postul prevăzut la alin.(1) şi (2) poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.

Art.70. - Judecătorii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti beneficiază de cazare gratuită, de transport săptămânal la şi de la localitatea de domiciliu, precum şi de diurnă pentru zilele în care participă la lucrările Curţii Constituţionale, în condiţiile prevăzute de lege pentru deputaţi şi senatori.

Art.71. - (1) La încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia netă pe 6 luni de activitate.
(2) Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară.Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii.
(3) Judecătorii Curţii Constituţionale au dreptul la paşaport diplomatic, în condiţiile legii.

CAPITOLUL VII
Personalul Curţii Constituţionale

Art.72. - (1) Personalul Curţii Constituţionale este constituit din corpul magistraţilor-asistenţi şi din personalul Secretariatului General, care este condus de un secretar general.
(2) Secretarul general este asimilat magistraţilor, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestora. Perioada de îndeplinire a funcţiei de secretar general al Curţii Constituţionale constituie vechime în magistratură.
(3) Secretarul general este ordonator de credite, în condiţiile art.9 alin.(2).

Art.73. - Statutul personalului Curţii Constituţionale se reglementează prin lege specială.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art.74. - (1) Curtea Constituţională are un buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat.
(2) Proiectul de buget se aprobă de către Plenul Curţii Constituţionale şi se înaintează Guvernului pentru a fi inclus distinct în proiectul bugetului de stat supus legiferării.

Art.75. - (1) Prima Curte Constituţională se constituie în cel mult 10 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.[*]
(2) În acest scop, fiecare Cameră a Parlamentului numeşte câte 3 judecători, pentru o perioadă de 3, 6 şi 9 ani, cu respectarea prevederilor art.5 alin.(4). Judecătorii vor fi numiţi în ordinea numărului de voturi exprimate pentru fiecare candidat. De asemenea, Preşedintele României numeşte 3 judecători pentru aceleaşi perioade.
(3) În termen de 3 zile de la constituire, Curtea îşi alege preşedintele, iar în termen de 10 zile adoptă regulamentul de organizare şi funcţionare.

Art.76. - Autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome, societăţile comerciale şi orice alte organizaţii sunt obligate să comunice informaţiile, documentele şi actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională pentru realizarea atribuţiilor sale.

Art.77. - Pentru anul 1992, sumele necesare funcţionării Curţii Constituţionale se asigură de Guvern, din rezerva bugetarăaflată la dispoziţia acestuia.

[*]Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.101 din 22 mai 1992.

Principiile justiţiei

Principiile care guvernează justiţia

În statul de drept, parlamentele şi guvernele politice trebuie să accepte scoaterea deplină a justiţiei de sub influenţa lor

Paul FLOREA
Preşedinte

I. În decursul timpului, necesitatea scoaterii justiţiei de sub influenţa guvernelor şi parlamentelor politice, a impus, ca acesteia, să i se acorde, prin lege, o cât mai mare independenţă. Dar, independenţa ar fi rămas iluzorie dacă, după numirea în funcţie, magistratul ar fi fost lăsat în seama organelor executive sau legislative, dacă menţinerea sa în funcţie, avansarea, transferarea, eventual sancţionarea şi, într-o anumită măsură, chiar direcţionarea administrativă a activităţii sale jurisdicţionale ar fi atârnat de voinţa celorlalte autorităţi constituţionale ale statului. Măsurile privind formarea şi menţinerea corpului magistraţilor cer, deci, neapărat, prevederi constituţionale care să garanteze şi să facă posibilă exercitarea, în mod independent a funcţiei, măsuri corespunzătoare în chiar însăşi organizarea interioară a acestuia. Cea mai importantă dintre măsuri şi, desigur, cea mai eficace este inamovibilitatea. II. Chestiunea inamovibilităţii nu este de dată recentă. În evoluţia sa juridică - în timp - inamovibilitatea a devenit în România principiul de bază al organizării judecătoreşti, fiind prevăzută în Legea de organizare judecătorească din 1865 şi, apoi, în cea din 1909, iar prin Constituţia din 1923, inamovibilitatea a fost declarată ca fiind de ordine constituţională, magistraţii de la toate instanţele (judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea de Casaţie) devenind inamovibili chiar de la intrarea în funcţie, fără nici o distincţie. În esenţă, magistraţii inamovibili de la toate instanţele (judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea de Casaţie) nu-şi puteau pierde funcţia decât prin demisie, atingerea limitei de vârstă pentru pensionare, pentru comiterea de abateri constatate şi sancţionate prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, punerea în retragere pentru infirmităţi grave pe baza hotărârii în acest sens a aceluiaşi Consiliu Superior al Magistraturii, fundamentată pe o expertiză medicală; magistraţii nu puteau fi nici transferaţi, chiar prin înaintare în grad, fără consimţământul lor. De asemenea, şi procurorilor, care aveau stabilitate, li se aplica acelaşi principiu. Acest sistem a funcţionat foarte bine, fără nici o restricţie în ierarhia instanţelor - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Curtea de Casaţie - până la instaurarea regimului totalitar comunist când, prin legile de organizare judecătorească şi cele trei constituţii - din 1948, 1952 şi 1965 - inamovibilitatea magistraţilor şi stabilitatea procurorilor nu au mai fost prevăzute şi, deci, nerecunoscute. Magistraţii şi procurorii depindeau de ministrul justiţiei şi procurorul general, care îi puteau demite oricând, fiind la discreţia acestora. O perioadă de aproape 50 de ani, magistraţii din România n-au mai fost inamovibili, iar procurorii n-au avut stabilitate. Lipsa de inamovibilitate a magistraţilor a constituit un act foarte grav care a împietat actul de justiţie cu toate (urmările) ororile produse de aşa zisele tribunale ale poporului, ale securităţii statului (perioada anilor 1949-1956) şi, în parte, ale justiţiei militare şi, într-o anumită măsură, şi a celei civile, într-o ordine de drept adoptată de partidul-stat fundamentată pe cinica filozofie a luptei de clasă. III. Abia după decembrie 1989 chestiunea inamovibilităţii magistraţilor a fost readusă în discuţie şi, ca urmare, prin Constituţia din 1991 s-a prevăzut că "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", ei fiind "inamovibili potrivit legii", după numirea de către şeful statului (art.123 alin.2 şi art.124 alin.1), cu precizarea că numai "preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi ceilalţi judecători sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani". Vezi și VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII  PERMISUL DE ȘEDERE  Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase  Fii propriul tău nutriționist  Planet REBOOT  Ttatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte !  Ne pregătim pentru Marte  Robot pe Marte  Ce să mai citim?  Tatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte !  Ne pregătim pentru Marte  Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?  Cine mai urăște să poarte mască? Dar ce înseamnă inamovibilitatea în magistratură? Potrivit art.92 din Lege "magistraţii pot fi eliberaţi din funcţiile pe care le deţin numai" prin "demisie; pensionare pentru limită de vârstă sau incapacitate de muncă, potrivit legii; transferarea într-o altă funcţie, în condiţiile legii; dacă împotriva magistratului s-a luat măsura îndepărtării din magistratură, fie ca sancţiune disciplinară, fie pentru vădită incapacitate profesională ori pentru boală psihică; dacă magistratul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală" iar, în cpnformitate cu art.94 din aceeaşi Lege "promovarea sau transferarea magistraţilor se poate face numai cu consimţământul acestora; magistraţii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi promovaţi dar care nu doresc să schimbe funcţia şi instanţa ori parchetul, pot fi promovaţi pe loc". Acestea sunt, în esenţă, drepturile, aparent speciale, care garantează şi ocrotesc stabilitatea magistraţilor în funcţie. Care sunt raţiunile pentru existenţa acestei garanţii puternice a neschimbării din funcţie a magistraţilor, mai mult decât în orice alt segment al societăţii? Justiţia, ca autoritate distinctă în stat, este chemată să soluţioneze toate conflictele care apar în întreaga viaţă socială; când se reclamă încălcarea unor drepturi sau sunt contestate, prin judecată se "ordonă" încetarea încălcării dreptului, care poate fi impusă prin forţa de constrângere a statului. Ca un corolar al inamovibilităţii, prin art.128 din Constituţie s-a prevăzut că "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac". Altfel spus, pentru hotărârile pronunţate judecătorii n-au a răspunde în faţa nici unui organ al statului (putând fi reformate numai prin folosirea căilor de atac la instanţele ierarhic superioare celor care le-au pronunţat). Prin urmare, activitatea justiţiei este una - oarecum - mai specială, deoarece intervine atunci când drepturile fundamentale ale omului nu sunt luate în seamă; are în vedere, aşadar, drepturile care ocrotesc fiinţa umană, în toate ipostazele sale, de la naştere până la moarte; dacă n-ar exista intervenţia justiţiei s-ar ajunge la destrămarea societăţii. În legătură cu inamovibilitatea, s-a obiectat şi încă se discută în societatea românească, susţinându-se că, acordarea unei puteri aşa de mari magistraţilor, pentru unii poate deveni un privilegiu, sub vălul căruia putându-se ascunde deseori nedemnitatea şi mediocritatea. Că devenind magistraţi perpetui, există tendinţa de a nu se mai perfecţiona, cultivându-se astfel mediocritatea. Cu toate acestea, inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor constituie singurele garanţii ale imparţialităţii justiţiei; tocmai de aceea trebuie să funcţioneze. Dacă pentru soluţiile pronunţate magistraţii n-au a răspunde faţă de nici un alt organ al statului, pentru cei nedemni sau nepregătiţi trebuie să se intervină cu curaj, prin pârghiile pe care Legea de organizare judecătorească le pune la îndemână pentru a fi îndepărtaţi din magistratură. Nu trebuie menţinuţi în funcţie cei necorespunzători, lipsiţi de probitate şi cu deviaţii morale. IV. Inamovibilitatea judecătorilor este principiul fundamental care guvernează justiţia, este condiţia esenţială a unei funcţionări normale şi imparţiale a acesteia, de tăria acestei garanţii trebuie să se sfarme toate intervenţiile interesate şi să rămână zadarnică orice injoncţiune venită din afară. De aceea, prin art.124 alin.1, Teza I din Constituţie s-a prevăzut că "Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili potrivit legii", iar conform art.91 alin.1 din Legea pentru organizarea judecătorească, "judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili", fără nici o distincţie. Cu toate acestea, în alin.1, Teza a II-a, a aceluiaşi art.124 din Constituţie, se prevede că "Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani. Ei pot fi reînvestiţi în funcţie", aceeaşi dispoziţie existând şi în Legea Curţii Supreme de Justiţie nr.56/1993. Se constată, aşadar, că, deşi, în principiu, judecătorii în România sunt inamovibili pe tot timpul exercitării funcţiei până la împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt "inamovibili" numai pentru o perioadă de 6 ani, pe cât timp sunt numiţi în funcţie de şeful statului. Prin urmare, este de remarcat că tocmai în chiar dispoziţiile Constituţiei - înlăuntrul acesteia - există prevederi care intră în coliziune unele cu altele atunci când reglementează statutul diferit al judecătorilor în România: în timp ce judecătorii de la celelalte instanţe - judecătorii, tribunale şi curţi de apel - rămân în funcţie până la limita de vârstă pentru pensionare, cei de la Curtea Supremă de Justiţie sunt numiţi numai pentru o perioadă de 6 ani. Faţă de toate cele arătate, considerăm că numirea în funcţie a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ca instanţă de vârf în ierarhia instanţelor, pe o perioadă de numai 6 ani, este de natură să lovească grav în stabilitatea în funcţie a acestora şi, implicit, asupra independenţei şi imparţialităţii justiţiei. V. În perioada 1990-1998, "schimbarea" judecătorilor instanţei supreme în funcţie s-a făcut de trei ori: prima oară în 1990, a doua oară la numai doi ani, şi anume, în iulie 1992 şi, în fine, ultima oară în iunie 1998. Prin aceste "înlocuiri" în "masă" ale corpului magistraţilor Curţii Supreme de Justiţie la perioade foarte scurte de timp, stabilitatea şi continuitatea în funcţie a acestora au fost aproape înlăturate, inamovibilitatea ca una din garanţiile cele mai puternice care să asigure imparţialitatea justiţiei fiind practic desfiinţată. Această situaţie a creat mari disfuncţionalităţi în organizarea şi funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie ca instanţă de vârf în ierarhia instanţelor judecătoreşti cu atribuţii importante în mecanismul politico-juridic al statului de drept şi menţinerea echilibrului în cadrul juridic al separaţiei puterilor în stat. Cu privire, aşadar, la statutul judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, numiţi în funcţie pentru o perioadă de numai 6 ani, în raport cu toţi ceilalţi judecători de la celelalte instanţe care sunt numiţi şi rămân în funcţie până la limita vârstei de pensionare, se impune o modificare a art.124 din Constituţie în sensul abrogării prevederilor potrivit cărora judecătorii Curţii Supreme de Justiţie funcţionează pentru o perioadă de numai 6 ani. În acest mod se va ajunge la un statut unic de funcţionare pentru tot corpul de judecători din România, aşa cum se statuase prin Constituţia din 1923. Iată că, sub acest aspect, actuala reglementare din Constituţia României din 1991 reprezintă un regres juridic, dar şi unul politic, faţă de dispoziţiile Constituţiei din 1923. Se pune întrebarea: de ce Constituanta din 1991 a acordat deplină inamovibilitate numai judecătorilor de la celelalte instanţe (judecătorii, tribunale, curţi de apel) şi nu şi celor de la Curtea Supremă de Justiţie, a căror rămânere în funcţie a fost ţărmurită la numai 6 ani? Prin atribuţiile pe care le are, Curtea Supremă de Justiţie poate contribui şi influenţa într-o anumită măsură guvernarea celorlalte autorităţi - legislativă şi executivă; într-un sens larg, într-o societate care respectă separaţia puterilor în stat şi justiţia guvernează. Pentru ca nici una dintre autorităţile statului să nu devină omnipotentă în procesul de guvernare, în anumite limite există un control reciproc între acestea Pentru a-şi îndeplini menirea în sensul celor de mai sus, prin ordinea de drept, Curţii Supreme de Justiţie i-au fost acordate, în esenţă, următoarele atribuţii: sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare în cazul în care acestea intră în coliziune cu prevederile Constituţiei; îndeplineşte rolul de instanţă electorală centrală (Biroul Electoral Central); judecarea în primă instanţă şi în recurs a cauzelor penale în care sunt implicate persoane cu funcţii de demnitate publică; judecarea recursurilor în anulare declarate de procurorul general în contra hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de celelalte instanţe; pronunţarea de hotărâri în interesul legii pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul ţării; judecarea, ca instanţă de recurs (obişnuit) a celor mai importante pricini penale, civile, comerciale şi de contencios-administrativ. Toate aceste atribuţii importante în mecanismul statului au impus ca organizarea şi funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie să fie reglementată printr-o lege organică proprie - Legea nr.56/1993 - dându-se astfel valoare dispoziţiilor imperative ale art.125 din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege". Tocmai de aceea, prin propunerile de revizuire a Constituţiei, pentru asigurarea egalităţii de tratament între toţi judecătorii, indiferent de instanţă, s-a prevăzut modificarea prevederilor art.124 alin.1 din Constituţie în sensul că toţi "judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili potrivit legii"" adică rămân în funcţie până la limita de vârstă pentru pensionare. Prin această propunere de revizuire ar urma să fie abrogate implicit dispoziţiile din actuala Constituţie care prevăd că "Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani" (Teza a II-a, art.124 alin.1). Menţinerea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie numai pe o perioadă de 6 ani ar afecta grav independenţa justiţiei. Credem că în prezent există voinţa politică a celorlalte autorităţi de a schimba statutul judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, în sensul de a fi lăsaţi în funcţie după numire până la limita de vârstă de pensionare, ca, de altfel, şi judecătorii de la toate celelalte instanţe (judecătorii, tribunale, curţi de apel).

INAMOVIBILITATE

UN JUDECĂTOR ... AMOVIBIL SPUNE CE ARE DE SPUS - INAMOVIBIL, INAMOVIBILITATE

În ultima vreme, până astăzi, vehicularea acestor cuvinte s-a făcut cu privire la judecători, magistraţi care au bobândit sau dobândesc inamovibilitatea prin efectul intrării în vigoare a Constituţiei României (1991), sau prin numirea lor de către preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Legea nu defineşte noţiunile de inamovibilitate, inamovibil. Firesc, pentru a le înţelege ne îndreptăm spre dicţionare (româneşti şi franţuzeşti). Ele spun că substantivul inamovibilitate şi adjectivul inamovibil se referă la calitatea unor funcţionari de a nu putea fi mutaţi, înlocuiţi sau destituiţi dintr-o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, fără a fi urmată o procedură specială, ce presupune respectarea unor garanţii consacrate prin lege. În ceea ce-i priveşte pe magistraţii judecători, la aceştia referindu-ne, ei sunt, devin inamovibili prin simpla lor numire în funcţie. Vezi și VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII  PERMISUL DE ȘEDERE  Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase  Fii propriul tău nutriționist  Planet REBOOT  Ttatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte !  Ne pregătim pentru Marte  Robot pe Marte  Ce să mai citim?  Tatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte !  Ne pregătim pentru Marte  Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?  Cine mai urăște să poarte mască? Numirea în funcţie a judecătorilor, până la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (8 dec. 1991), s-a făcut de către ministrul justiţiei; după această dată se face de către preşedintele României. Suntem de părere că la data intrării în vigoare a Constituţiei, judecătorii care se aflau la acea dată în funcţie - cei nestagiari (cu privire la stagiari existau şi există reglementări legale speciale, distincte), numiţi de ministrul justiţiei, au devenit inamovibili de drept, prin efectul intrării în vigoare a legii fundamentale a ţării. Legea nu dispune decât pentru viitor, adică se aplică numai situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, cu excepţia legii penale mai blânde (este un principiu expres consacrat constituţional). Iată de ce, preşedintele României are obligaţia constituţională de a numi judecători numai după data intrării în vigoare a legii noastre fundamentale actuale , respectiv aceştia devin inamovibili ca urmare a acestei numiri, spre deosebire de ceilalţi (judecătorii nestagiari) – aflaţi în exerciţiul funcţiunii şi care au devent inamovibili de drept la această dată. Orice dispoziţie a oricărei legi sau a oricărui alt act normativ, care vine în contradicţie cu textul constituţional (fiind, deci, neconstituţională) este, ab initio, inexistentă, nulă; ceea ce atrage nulitatea tuturor actelor îndeplinite în baza dispoziţiei neconstituţionale. Pentru că legile şi celelalte acte normative (hotărâri ale Guvernului, instrucţiuni ale ministerelor, ordine ale miniştrilor, hotărâri cu caracter general obligatoriu ale organelor administraţiei locale) se subordonează Constituţiei, aceasta având forţa juridică supremă. În articolul 124 al Constituţiei se mai arată că ''Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii''. Este foarte clar, deci, care sunt atribuţiile acestui organ nou creat prin Constituţia despre care este vorba. Încălcând norma constituţională, Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, prin art. 129 spune : ''Numirea judecătorilor la tribunale şi judecătorii se va face în termen de 2 ani de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României''. Apoi, aceeaşi lege, în articolul 130, încalcă din nou Constituţia, astfel : ''De la data publicării în Monitorul Oficial l României (13 august 1992, n.n.) şi până la dobândirea inamovibilităţii în condiţiile prezentei legi (deci nu în condiţiile Constituţiei, n.n.), numirea, transferarea, avansarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor sunt de competenţa ministrului justiţiei''. Se creează, astfel confuzia că toţi judecătorii, inclusiv cei aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Constituţiei, se numesc de către preşedintele României, dar şi de către ministrul justiţiei, după cum aceştia nu sunt sau sunt inamovibili. În treacăt, dar nu la întâmplare e de spus că ministrul justiţiei, dl Gavrilă Iosif Chiuzbaian, speriat de enorma neconstituţionalitate a textului Legii 92/1992, mai sus citat, a lăsat în seama Consiliului Superior al Magistraturii treburile ce ţin de numirea, transferarea, avansarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor. În ceea ce mă priveşte, aştept să fiu eliberat din funcţia de judecător, deoarece, în judeţul Timiş, după criteriile neconstituţionale … povestite mai sus, sunt singurul judecător ''amovibil''.* Timişoara, nr. 152, 1 iulie, 1996

Creditele neachitate si moştenitorul

Ce faci cu creditele neachitate, dacă eşti moştenitorul datornicului? 
În unele situaţii neplăcute, poţi ajunge dator la o bancă fără să ai vreo implicare directă. Aceasta este situaţia moştenitorilor, atunci când decesul a survenit înainte ca datoria proprietarului către bancă să fie stinsă. Vestea bună este că, potrivit noii legislaţii, s-a stabilit un set de condiţii favorabile în cazul datoriilor moştenite prin succesiune.
Noul Cod Civil, intrat în vigoare anul trecut, a impus un set de legi favorabil pentru cei care dobândesc datorii prin decesul celor pe care îi moştenesc. Astfel, banca nu mai are dreptul legal să execute bunurile moştenitorului pentru datoriile moştenite.
„Art. 1114, alin 2 prevede că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia”, arată specialiştiii Conso.ro.
Astfel, pusă în faţa acestei neplăcute situaţii, banca nu poate decât să execute bunurile deţinute de persoana decedată. Dar şi această măsură se impune doar în cazurile de forţă majoră. Mulţi moştenitori pot alege să achite în continuare ratele obţinute poate fără voie sau fără un plan anterior. Ceea ce este important de verificat este existenţa unei asigurări de viaţă ataşate creditului. Dacă aceasta există şi evenimentul produs se află pe lista riscurilor asigurate, societatea de asigurări trebuie să vă despăgubească. În cazul în care cererea de despăgubire este respinsă în mod nejustificat, atunci se poate depune o reclamaţie la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

20 aug 2012 | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro 


Vezi și
VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII 
PERMISUL DE ȘEDERE 
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase 
Fii propriul tău nutriționist 
Planet REBOOT 
Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Robot pe Marte 
Ce să mai citim? 
Tatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ? 
Cine mai urăște să poarte mască?

 

Predoiu se Confeseaza

Miniştri care au încercat să interfereze în Justiţie.
Ce i-a povestit Predoiu ambasadorului SUA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că a avut o lungă discuţie, miercuri, cu ministrul Cătălin Predoiu din care a aflat că unii miniştri ai Justiţiei au încercat să interfereze în procesul de justiţie, el spunând că acest lucru nu s-a întâmplat doar în perioada comunistă, informeazăMediafax.

Ambasadorul a menţionat într-un discurs problema "dificilă legată de modul în care se întrepătrund iniţiativele politice şi legislative emanând de la Executiv cu independenţa sistemului judiciar".

"Unde se intersectează independenţa cu responsabilitatea, în general? Este un subiect dificil şi în SUA şi clar şi aici. Eu înţeleg istoria dumneavoastră. Am aflat nişte lucruri despre România ieri, lucruri pe care nu le ştiam. Am avut o discuţie lungă cu ministrul Predoiu despre cum a fost istoria dumneavoastră şi despre ce au făcut unuii miniştri ai Justiţiei aici în sensul în care au încercat să interfereze în procesul judiciar. Şi nu este un lucru valabil doar pentru perioada comunistă", a spus Gitenstein.

Vezi și
VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII 
PERMISUL DE ȘEDERE 
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase 
Fii propriul tău nutriționist 
Planet REBOOT 
Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Robot pe Marte 
Ce să mai citim? 
Tatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte ! 
Ne pregătim pentru Marte 
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ? 
Cine mai urăște să poarte mască?

El a adăugat că, "probabil, miniştrii justiţiei nu au fost atât de integri ca Monica Macovei şi au încercat să intervină în procesul judiciar, aşa că există motive pentru care se construiesc adevărate ziduri pentru independenţa sistemului judiciar".

Diplomatul american a subliniat că "sistemul judiciar trebuie să fie deschis la reformă".

Pe de altă parte, ambasadorul s-a pronunţat pentru utilizarea Internetului în îmbunătăţirea transparenţei sistemului judiciar.

"Cred că putem utiliza Internetul pentru a îmbunătăţi transparenţa sistemului judiciar", a spus Gitenstein.

El a precizat că acest lucru se întâmplă "cu destul de mult succes" în SUA, "deşi aplicarea nu este consecventă şi (...) unele tribunale fac bine acest lucru, iar altele nu:.

"Ar fi bine dacă, în cazul tuturor instanţelor ar fi uşor şi pentru dumneavoastră şi pentru oamenii din presă să afle ce se întâmplă în sala de judecată, prin publicarea pe site-ul instanţelor a statusului diverselor proceduri judiciare, a numelui judecătorului, a pledoariilor, motivaţiilor şi opiniilor. De exemplu, în această privinţă este o problemă în România, unde este foarte greu să faci rost de opinii de exemplu în acest stadiu. E un lucru care costă, iar Banca Mondială face cheltuieli mari pentru acest lucru în România. Pe termen lung, de fapt, nu este chiar atât de scumpă postarea de informaţii, iar ea poate fi foarte valoroasă prin faptul că adaugă transparenţă procesului", a spus ambasadorul.

Un mister: cine sunt ministrii turnati de Predoiu la Inalta Poarta americana?

O știre ușor jenantă apare în presa de ieri: ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o discuție lungă cu ambasadorul SUA la București, în cadrul căreia l-a informat despre presiunile politice operate de unii miniștri ai justiției, în trecutul apropiat. Spunem jenantă pentru că demersul ministrului e unul fanariot, oricum l-ai aborda, o manevră prin care vasalul român pupă respectuos condurul sultanului american, turnînd cine a fost cuminte și cine nu, în materie de justiție.


Foarte interesant ar fi, însă, de identificat acei miniștri ai Justiției care ar putea face obiectul pîrei lui Predoiu și care s-au purtat atît de jalnic încît au ajuns să fie arătați cu degetul la nivel internațional.
O idee ar fi să încercăm să îi luăm bob cu bob, pînă vine confirmarea, peste vreo 20 de ani, din stenograme Wikileaks..

În primul rînd, e greu de crezut că Predoiu a luat în calcul primii ani de după revoluție, pentru că în acea perioadă Justiția reușea performanță de a avea cîte un nou ministru în fiecare an. Șase miniștri, pînă în 1996, titularii abia apucînd să se instaleze că și începeau să își facă bagajele. E cazul lui Teofil Pop, care i-a succedat nevestei lui Bobu, Maria, ultimul ministru comunist al Justiției, al lui Victor Babiuc, Mircea Ionescu Quintus, Petre Ninosu, Gavril Iosif Chiuzbaian ori Ion Predescu, acesta din urmă prinzînd doar vreo două luni de mandat.

După 1996, are loc, însă, o stabilizare în domeniul respectiv, iar miniștrii au timp să se desfășoare în mod firesc. Să vedem care dintre ei ar putea face obiectul pîrei lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției în mandatul actual al lui Traian Băsescu.

În primul rînd, îl avem pe Valeriu Stoica, patru ani ministru în mandatul CDR. Numai că Stoica nu poate fi luat în calcul: el e de ani de zile o eminență cenușie de prim rang a PDL, prieten al lui Băsescu, lider al think-tankului democrat-liberal, personaj respectat și ținut la mare preț. E exclus ca Valeriu Stoica să aibă asemenea schelete în dulap, din perspectiva domnului Predoiu. Ori a domnului Băsescu.

Succesoarea sa, pesedista Rodica Stănoiu, e categoric pe lista pîrîților, odată ce nu are nicio legătură cu regimul actual. Dar Predoiu a vorbit de miniștri, deci la plural, ceea ce înseamnă că trebuie să mai fie cel puțin unul.
După Stănoiu a venit Cristian Diaconescu, care, însă, e azi ditai ministrul de Externe în regimul Băsescu, deci e imposibil ca Predoiu să se refere la un coleg de guvern.
Mai apoi a venit Monica Macovei, pe care ambasadorul american o laudă din sculare în culcare, deci cade și ea de pe lista suspecților.

Apoi, a venit pentru cîteva luni liberalul Tudor Chiuariu, pe care președintele l-a numit la un moment dat ”un tînăr mafiot obraznic” și care, din acest motiv, ar putea fi și el pe lista lui Predoiu. Numai că ”mafiotul” a fost acuzat, în principal, de implicare în unele afaceri necurate (vezi cazul Poștei), licitații și contracte măsluite și nu de presiuni politice asupra justiției. În plus, și el a venit la putere tot odată cu alianța DA condusă de Traian Băsescu, în guvernul premierului desemnat de acesta, așa încît, în fața ambasadorului american, criticile în cazul lui ar suna, mai degrabă, a autocritică a regimului. Că doar președintele ne-a demonstrat cînd cu refuzul în privința Noricăi Nicolai ce atent vegehază să nu apară figuri suspecte în justiție.

A urmat Teodor Meleșcanu, dar dacă el ar fi fost un personaj negativ e clar că nu-l mai promova președintele la șefia SIE, acolo unde relația cu SUA e la cel mai mare preț.
În fine, după Meleșcanu a venit actualul ministru, și ne vine greu să credem că el s-a autodenunțat.
În consecință, la calculul hîrtiei, rezultă că cei patru ”evangheliști” ai lui Predoiu erau trei: Rodica și Stănoiu, pentru că restul numelor care ar putea apărea pe lista lui Predoiu au gravitat ori gravitează într-o formă sau alta în jurul lui Traian Băsescu, marele aliat american.(B.T.I.)
Autor:inpolitics
23.03.2012