Liberul acces la informatiile de interes public

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public

(publicata in Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. CAPITOLUL I Dispozitii generale Art. 1. Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei. Art. 2. In sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate sau institutie publica, precum si orice regie autonoma care utilizeaza resurse financiare publice si care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei; b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei; c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila. CAPITOLUL II Organizarea si asigurarea accesului la informatiile de interes public  SECTIUNEA 1 Dispozitii comune privind accesul la informatiile de interes public Art. 3. Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate in acest scop. Art. 4. (1) Pentru asigurarea accesului oricarei persoane la informatiile de interes public autoritatile si institutiile publice au obligatia de a organiza compartimente specializate de informare si relatii publice sau de a desemna persoane cu atributii in acest domeniu. (2) Atributiile, organizarea si functionarea compartimentelor de relatii publice se stabilesc, pe baza dispozitiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare si functionare a autoritatii sau institutiei publice respective. Vezi și VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII PERMISUL DE ȘEDERE Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase Fii propriul tău nutriționist Planet REBOOT Ttatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte ! Ne pregătim pentru Marte Robot pe Marte Ce să mai citim? Tatăl fondator al Uniunii Europene.  Colonizarea de pe Marte ! Ne pregătim pentru Marte Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ? Cine mai urăște să poarte mască? Art. 5. (1) Fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice din oficiu urmatoarele informatii de interes public: a) actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei publice; b) structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare, programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice; c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice; d) coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul si bilantul contabil; f) programele si strategiile proprii; g) lista cuprinzand documentele de interes public; h) lista cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii; i) modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice in situatia in care persoana se considera vatamata in privinta dreptului de acces la informatiile de interes public solicitate. (2) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa publice si sa actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informatiile prevazute la alin. (1). (3) Autoritatile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicitatii un raport periodic de activitate, cel putin anual, care va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a. (4) Accesul la informatiile prevazute la alin. (1) se realizeaza prin: a) afisare la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei sau in mijloacele de informare in masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in spatii special destinate acestui scop. Art. 6. (1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public. (2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal. (3) Solicitarea in scris a informatiilor de interes public cuprinde urmatoarele elemente: a) autoritatea sau institutia publica la care se adreseaza cererea; b) informatia solicitata, astfel incat sa permita autoritatii sau institutiei publice identificarea informatiei de interes public; c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la care se solicita primirea raspunsului. Art. 7. (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor. (3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot realiza, daca sunt intrunite conditiile tehnice necesare, si in format electronic. Art. 8. (1) Pentru informatiile solicitate verbal functionarii din cadrul compartimentelor de informare si relatii publice au obligatia sa precizeze conditiile si formele in care are loc accesul la informatiile de interes public si pot furniza pe loc informatiile solicitate. (2) In cazul in care informatiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este indrumata sa solicite in scris informatia de interes public, urmand ca cererea sa ii fie rezolvata in termenele prevazute la art. 7. (3) Informatiile de interes public solicitate verbal se comunica in cadrul unui program minim stabilit de conducerea autoritatii sau institutiei publice, care va fi afisat la sediul acesteia si care se va desfasura in mod obligatoriu in timpul functionarii institutiei, incluzand si o zi pe saptamana, dupa programul de functionare. (4) Activitatile de registratura privind petitiile nu se pot include in acest program si se desfasoara separat. (5) Informatiile de interes public solicitate verbal de catre mijloacele de informare in masa vor fi comunicate, de regula, imediat sau in cel mult 24 de ore. Art. 9. (1) In cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de copii de pe documentele detinute de autoritatea sau institutia publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, in conditiile legii. (2) Daca in urma informatiilor primite petentul solicita informatii noi privind documentele aflate in posesia autoritatii sau a institutiei publice, aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petitie, raspunsul fiind trimis in termenele prevazute la art. 7 si 8. Art. 10. Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autoritatilor si institutiilor publice de raspunsuri la petitii si de audiente, desfasurata potrivit specificului competentelor acestora, daca aceasta priveste alte aprobari, autorizari, prestari de servicii si orice alte solicitari in afara informatiilor de interes public. Art. 11. (1) Persoanele care efectueaza studii si cercetari in folos propriu sau in interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autoritatii sau al institutiei publice pe baza solicitarii personale, in conditiile legii. (2) Copiile de pe documentele detinute de autoritatea sau de institutia publica se realizeaza in conditiile art. 9. Art. 12. (1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1, urmatoarele informatii: a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii; b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii; c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii; d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii; e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare; f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate in proces; g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor. (2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor apartinand categoriilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor si autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor. Art. 13. Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public. Art. 14. (1) Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice. (2) Informatiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre autoritatile publice decat in temeiul unei obligatii legale ori cu acordul prealabil in scris al persoanei care are acces la acele informatii potrivit art. 2. SECTIUNEA a 2-a Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public Art. 15. (1) Accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public este garantat. (2) Activitatea de culegere si de difuzare a informatiilor de interes public, desfasurata de mijloacele de informare in masa, constituie o concretizare a dreptului cetatenilor de a avea acces la orice informatie de interes public. Art. 16. Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public autoritatile si institutiile publice au obligatia sa desemneze un purtator de cuvant, de regula din cadrul compartimentelor de informare si relatii publice. Art. 17. (1) Autoritatile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferinte de presa pentru aducerea la cunostinta a informatiilor de interes public. (2) In cadrul conferintelor de presa autoritatile publice sunt obligate sa raspunda cu privire la orice informatii de interes public. Art. 18. (1) Autoritatile publice au obligatia sa acorde fara discriminare acreditare ziaristilor si reprezentantilor mijloacelor de informare in masa. (2) Acreditarea se acorda la cerere, in termen de doua zile de la inregistrarea acesteia. (3) Autoritatile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfasurarea normala a activitatii autoritatii publice si care nu privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist, in conditiile si in limitele legii. (4) Refuzul acordarii acreditarii si retragerea acreditarii unui ziarist se comunica in scris si nu afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine acreditarea pentru un alt ziarist. Art. 19. (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa informeze in timp util mijloacele de informare in masa asupra conferintelor de presa sau oricaror alte actiuni publice organizate de acestea. (2) Autoritatile si institutiile publice nu pot interzice in nici un fel accesul mijloacelor de informare in masa la actiunile publice organizate de acestea. (3) Autoritatile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare si functionare sa desfasoare activitati specifice in prezenta publicului sunt obligate sa permita accesul presei la acele activitati, in difuzarea materialelor obtinute de ziaristi urmand sa se tina seama doar de deontologia profesionala. Art. 20. Mijloacele de informare in masa nu au obligatia sa publice informatiile furnizate de autoritatile sau de institutiile publice. CAPITOLUL III Sanctiuni Art. 21. (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autoritati ori institutii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere si atrage raspunderea disciplinara a celui vinovat. (2) Impotriva refuzului prevazut la alin. (1) se poate depune reclamatie la conducatorul autoritatii sau al institutiei publice respective in termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta de catre persoana lezata. (3) Daca dupa cercetarea administrativa reclamatia se dovedeste intemeiata, raspunsul se transmite persoanei lezate in termen de 15 zile de la depunerea reclamatiei si va contine atat informatiile de interes public solicitate initial, cat si mentionarea sanctiunilor disciplinare luate impotriva celui vinovat. Art. 22. 1) In cazul in care o persoana se considera vatamata in drepturile sale, prevazute in prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice. Plingerea se face in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului prevazut la art. 7. (2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informatiile de interes public solicitate si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale. (3) Hotararea tribunalului este supusa recursului. (4) Decizia Curtii de apel este definitiva si irevocabila. (5) Atat plangerea, cat si apelul se judeca in instanta in procedura de urgenta si sunt scutite de taxa de timbru. CAPITOLUL IV Dispozitii tranzitorii si finale Art. 23. (1) Prezenta lege va intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. (2) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va elabora, la initiativa Ministerului Informatiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia. Art. 24. (1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Ministerul Informatiilor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Ministerul Finantelor Publice vor inainta Guvernului propuneri privind masurile necesare pentru ca informatiile de interes public sa devina disponibile in mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel national. (2) Masurile prevazute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autoritatilor si institutiilor publice cu echipamentele de tehnica de calcul adecvate. Art. 25. Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice prevederi contrare. Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei. p. PRESEDINTELE SENATULUI, PAUL PACURARU Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 18 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU Bucuresti, 12 octombrie 2001.

Statutul de utilitate publică

ONG de utilitate publică

Conform noilor reglementari, asociatiile si fundatiile pot fi recunoscute de Guvern ca fiind de utilitate publica numai daca: activitatea lor se desfasoara in interes general sau al unor colectivitati, dupa caz;  functioneaza de cel putin 3 ani si au realizat o parte din obiectivele stabilite, facand dovada unei activitati neintrerupte prin actiuni semnificative;  prezinta un raport de activitate din care sa rezulte desfasurarea unei activitati anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului lor, insotit de situatiile financiare anuale si de bugetele de venituri si cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoasterea statutului de utilitate publica; fac dovada existentei unor contracte de colaborare si parteneriate cu institutii publice sau asociatii ori fundatii din tara si din strainatate.

Prin Legea nr. 145/2012, publicată în M. Of. nr. 517 din 26 iulie a.c., au fost modificate dispoziţiile referitoare la asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile recunoscute ca fiind de utilitate publică, reglementări conţinute în O.G. nr 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Modificările vizează exclusiv capitolul distinct “Obţinerea statutului de utilitate publică a asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor” din O.G. nr. 26/2002. În sensul ordonanţei, prin utilitate publică se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi.

Federaţii de utilitate publică

În forma modificată, condiţiile cumulative pentru recunoaşterea ca fiind de utilitate publică se referă atât la asociaţii şi fundaţii, cât şi la federaţii. Remarcăm, astfel, faptul că, dacă titlul capitolului includea şi anterior federaţiile, în textul aferent lipseau însă dispoziţii exprese referitoare la acestea.

Vezi și
VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII
PERMISUL DE ȘEDERE
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
Fii propriul tău nutriționist
Planet REBOOT
Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte !
Ne pregătim pentru Marte
Robot pe Marte
Ce să mai citim?
Tatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte !
Ne pregătim pentru Marte
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?
Cine mai urăște să poarte mască?

Condiţii pentru recunoaşterea statului de utilitate publică

a) activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;

b) funcţionează de cel puţin 3 ani şi – potrivit completărilor aduse prin Legea nr. 145 – a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative;

c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;

d) deţine un patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus; forma anterioară a dispoziţiei în cauză, la care legiuitorul a renunţat, prevedea obligaţia ca valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte să fi fost cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.

NOU! - face dovada existenţei unor contracte de colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;

NOU! - face dovada obţinerii unor rezultate semnificative în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorităţi competente din ţară sau din străinătate, care recomandă continuarea activităţii.

Dispensă abrogată

Au fost abrogate dispoziţiile care prevedeau că Guvernul României poate, la propunerea autorităţii administrative competente, să acorde o dispensă de la îndeplinirea conditiilor prevăzute la lit. a) şi b) de mai sus dacă asociaţia sau fundaţia solicitantă a rezultat din fuziunea a două sau mai multe asociaţii sau fundaţii preexistente şi dacă fiecare dintre asociaţiile sau fundatiile preexistente ar fi îndeplinit cele două condiţii, dacă ar fi formulat solicitarea în mod independent.

Recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociaţia sau fundaţia interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile, organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.

Observăm că, prin noua formulare, Guvernul trimite solicitarea numai la “organul de specialitate…”, în timp ce, în textul anterior, trimiterea se putea face şi la ministerul în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşura activitatea asociaţia sau fundaţia. Cât priveşte “organul de specialitate al administraţiei publice centrale”, explicaţii se regăsesc numai în precizările din textele următoare ale acestui capitol.

Documente însoţitoare la cererea de recunoaştere a ONG-ului ca fiind de utilitate publică

Dispoziţiile actului normativ, în acest sens, au rămas nemodificate. Astfel, cererea trebuie să fie însoţită, pe lângă dovada îndeplinirii condiţiilor pe care deja le-am menţionat, de următoarele documente:

- copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei sau fundaţiei;

- copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice;

- dovada privind bonitatea asociaţiei sau fundaţiei, emisă de banca la care are deschis contul;

- copie de pe dovada privind situaţia juridică a sediului asociaţiei sau fundaţiei;

- numele şi adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea şi sediul persoanelor juridice, cu care asociaţia sau fundaţia colaborează în mod frecvent în vederea realizării obiectului său de activitate pentru care aceasta solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică.

NOI DOCUMENTE SOLICITATE

Textul de reglementare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.145/2012, adaugă aici, ca documente obligatorii pe care ONG-ul interesat trebuie să le furnizeze:

- situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani de activitate;

- lista persoanelor angajate şi copii de pe contractele de muncă ale angajaţilor;

- copii de pe convenţiile de colaborare, calificări, scrisori de recomandare şi altele asemenea.

Conflictele de competenţă apărute între autorităţile publice – care se consideră competente –  privind înregistrarea cererii au rămas nemodificate. Astfel, conflictele de competenţă se soluţionează, la sesizarea oricăreia dintre părţi, de către Secretariatul General al Guvernului, în termen de 5 zile de la data înregistrării sesizării. În vederea stabilirii autorităţii competente, persoanele interesate sunt obligate să pună la dispoziţie Secretariatului General al Guvernului toate informaţiile necesare rezolvării cererii.

Autoritatea administrativă competentă este obligată ca, în termen de 60 de zile, să examineze cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. În cazul în care constată îndeplinirea acestor condiţii, autoritatea administrativă competentă va propune Guvernului României recunoaşterea. În caz contrar, aceasta va transmite persoanelor juridice solicitante un răspuns motivat, în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.

În cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii de recunoaştere a statului de utilitate publică, precum şi a tuturor documentelor necesare luării deciziei, Guvernul României hotărăşte asupra propunerii de recunoaştere. Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei sau fundaţiei de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaştere, în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii şi a documentelor necesare luării deciziei.

Drepturi şi obligaţii

Recunoaşterea utilităţii publice conferă asociaţiei sau fundaţiei drepturi şi obligaţii – nemodificate faţă de dispoziţiile anterioare din art. 41 al actului normativ de bază –, astfel:

- dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică;

- dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică;

- obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;

- obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;

- obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situaţiilor financiare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

NOU!

Legea nr. 145/2012 introduce noi obligaţii, prin adăugarea, la art. 41, a unui nou alineat (2), pe care îl prezentăm în formă integrală:

“ Recunoaşterea utilităţii publice incumbă asociaţiei sau fundaţiei următoarele obligaţii:

- obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;

- obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;

- obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situaţiilor financiare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice”.

Sesizăm repetarea unora din obligaţiile deja existente, în – ceea ce a devenit – alineatul (1) al articolului 41, repetare de care a fost nevoie pentru mai mare claritate în ce priveşte condiţiile de retragere a statutului de utilitate publică, aşa cum vom vedea la punctul următor.

Recunoaşterea utilităţii publice se face pe durată nedeterminată. În ce priveşte retragerea statutului de utilitate publică, legiuitorul a modificat dispoziţiile legale – alineatele (2)-(4) ale articolului 42 – şi al căror conţinut nou este următorul:  

“(2) În cazul în care asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una ori mai multe dintre condiţiile prevăzute la art. 38 care au stat la baza recunoaşterii utilităţii publice, Guvernul va retrage, prin hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la propunerea autorităţii administrative competente sau a Ministerului Justiţiei.

(3) Retragerea va interveni şi în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2).

(4) Împrejurările prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi sesizate autorităţii administrative competente, Ministerului Justiţiei sau Guvernului de către orice persoană fizică sau persoană juridică interesată.”

Evidenţele contabile ale asociaţiei sau fundaţiei

Textul de reglementare rămâne nemodificat, astfel că în evidenţele contabile ale asociaţiei sau fundaţiei se vor înregistra separat bunurile achiziţionate sau edificate din bani publici. În cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei recunoscute ca fiind de utilitate publică, bunurile provenite din resurse bugetare şi rămase în urma lichidării se vor repartiza, prin hotărâre a Guvernului, către alte asociaţii ori fundaţii cu scop similar sau către instituţii publice cu acelaşi obiect de activitate.

În cazul dizolvării, celelalte bunuri ramăse în patrimoniul asociaţiei sau fundaţiei vor fi repartizate conform dispoziţiilor art. 60 din O.G. nr. 26. Textul la care se face trimitere prevede că, în cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei.

Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării lichidatorii nu au reuşit să transmită bunurile, precum şi în cazul în care statutul asociaţiei sau al fundaţiei nu prevede o procedură de transmitere a bunurilor ori dacă prevederea este contrară legii sau ordinii publice, bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de instanţa competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător.

Litigiile referitoare la recunoaşterea utilităţii publice a asociaţiilor şi fundaţiilor se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dispoziţiile din acest capitol, referitoare la condiţiile recunoaşterii statutului de utilitate publică, precum şi la drepturile şi obligaţiile asociaţiilor sau fundaţiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică se aplică în mod corespunzător şi federaţiilor.

Să mai notăm o ultimă prevedere din acest Capitol VI al ordonanţei – nemodificată –, potrivit căreia o federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă cel puţin două treimi din numărul asociaţiilor şi fundaţiilor care o alcătuiesc sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.

http://legestart.ro/ong-de-utilitate-publica-conditii-modificate/

TERORISMUL INTERNAŢIONAL

Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savarsesc asemenea acte, impotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, in mod organizat sau aflate, in mod intamplator, in locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt indreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun in pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa impotriva pacii, pot crea tensiuni si inrautati relatiile dintre state, produc instabilitate intr-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prclimatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra eteroristilor si 147 obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane in vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.).

In perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, indreptate impotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori impotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savarsite cu ajutorul, incuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt indreptate impotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, in ace-lasi timp, si o infractiune internationala.

In fata unui asemenea pericol care, in secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotararea de a-1 reprima, colaborand intre ele in acest scop.

Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului il constituie numeroasele conventii incheiate si documente adoptate in acest scop.

Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata in urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele impotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii in stat; faptele care pun in pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state in asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea in domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.

In acest sens:

-Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor impotriva persoanelor protpe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., in 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, in dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protpe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protpe plan international, de natura sa puna in pericol persoana sau libertatea sa s.a2.

-Conventia impotriva luarii de ostatici (adoptata la O.N.U. in 1979) prevede ca, cel care sechestreaza o persoana sau o retine si o ameninta sa o omoare, o va rani sau continua sa o retina pentru a constrange un stat, o organizatie internationala, o persoana fizica sau morala, sa indeplineasca un act ori sa se abtina de la acesta, ca o conditie a punerii in libertate a ostaticului, comite infractiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate sa pedepseasca asemenea infractiuni, corespunzator gravitatii lor. Statul, pe teritoriul caruia, se afla prezumtivul infractor, il va retine si va lua masuri pentru urmarirea si finalizarea procedurilor penale impotriva lui; daca nu-1 extradeaza, este obligat sa-1 supuna urmaririi penale si sa-1 judece, ca pentru o infractiune cu caracter grav (art. 8).

- Conventia internationala impotriva recrutarii, folosirii, finantarii si instruirii de mercenari (adoptata in cadrul O.N.U., in 1989) defineste infractiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanta sau instrui mercenari care participa direct la ostilitati sau la acte planuite de violenta. Statele vor sanctiona asemenea infractiuni si vor coopera intre ele, pentru prevenirea si pedepsirea lor.

- Conventia privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptata din cauza atacurilor deliberate impotriva personalului si din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat.

In conformitate cu prevederile acestei conventii, statele parti vor lua toate masurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat, vor adopta masurile necesare pentru a-l protin cazul in care acesta se va afla desfasurat pe teritoriul lor, impotriva urmatoarelor infractiuni, comise in mod intentionat: crima, rapire sau orice atac asupra persoanei sau libertatii vreunui membru al personalului Natiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, resedintei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natura a-i periclita persoana, sau libertatea sa; amenintarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrange o persoana fizica sau juridica de a realiza,sau de a se abtine de la realizarea unui act oarecare; incercarea de a comite un astfel de atac, precum si participarea in calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea actiune este considerata, de catre fiecare stat parte, ca o infractiune in raport cu propria sa legislatie interna, fiecare stat pedepsind, in mod adecvat, aceste infractiuni, cu luarea in considerare a gravitatii lor (art. 9). Sunt prevazute si regulile, dupa care fiecare isi determina competentele sale asupra acestor infractiuni (art. 10), precum si masuri pentru asigurarea urmaririi penale sau a extradarii autorilor prezumtivi (art. 13-15)

Vezi și
VIRUSUL - SPAIMA OMENIRII
PERMISUL DE ȘEDERE
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
Fii propriul tău nutriționist
Planet REBOOT
Ttatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte !
Ne pregătim pentru Marte
Robot pe Marte
Ce să mai citim?
Tatăl fondator al Uniunii Europene. 
Colonizarea de pe Marte !
Ne pregătim pentru Marte
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?
Cine mai urăște să poarte mască?

Pentru asigurarea securitatii in domeniul aviatiei civile, au fost adoptate:

- Conventia referitoare la infractiuni si la anumite alte acte savarsite la bordul aeronavelor (T1963), prin care se prevede obligatia statelor de a pedepsi infractiunile, precum si alte acte care pun in pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor si bunurilor aflate la bord, ordinea si disciplina pe o nava, aflata in zbor sau pe suprafata marii libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sa sanctioneze asemenea fapte este statul de inmatriculare a navei.

- Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede ca o persoana comite o infractiune daca, aflandu-se la bordul navei in zbor, pune stapanire pe nava ori exercita controlul asupra ei, intr-un mod ilicit si prin violenta sau amenintarea cu violenta; constituie infractiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte si complicitatea la ele. Statele s-au angajat sa pedepseasca asemenea acte in mod sever.

- Conventia pentru reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatiei aviatiei civile (Montreal, 1971) prevede ca orice persoana comite o infractiune daca, in mod ilicit si cu intentie, savarseste un act de violenta impotriva unei persoane, aflate la bordul unei aeronave in zbor, distruge o aeronava in serviciu sau ii cauzeaza deteriorari, plaseaza, pe o asemenea aeronava, dispozitive sau substante care pot sa o distruga ori sa-i produca deteriorari, distruge sau deterioreaza instalatii ori servicii de navigatie aeriana ori tulbura lunctionalitatea lor, comunica informatii false, daca acestea ar putea sa faca aeronava inapta in zbor ori sa-i puna in pericol securitatea in zbor.

Statele-parti s-au angajat sa sanctioneze, prin pedepse severe aceste infractiuni; fiecare stat trebuie sa ia masuri, pentru a ancheta si pedepsi infractorul, care se afla pe teritoriul sau, in cazul in care nu face extradarea catre alt stat (statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta, statului iri care este inmatriculata aeronava, statului pe teritoriul caruia aterizeaza aeronava s.a.m.d.).

- In baza Conventiei privind aviatia civila intemationala (Chicago, 1944), statele includ, in acordurile bilaterale pe care le incheie, „clauza de .securitate", recomandata in cadrul O.A.C.L, prevazand o serie de masuri pentru a asigura protectia navelor, a pasagerilor si a echipajelor. in cazul aparitiei unui incident de capturare sau pericol de capturare ilicita a navelor sau altor acte ilicite impotriva sigurantei navelor si calatorilor, partile se angajeaza sa-si acorde asistenta reciproca pentru combaterea unor asemenea fenomene.

Masuri similare sunt prevazute si in conventiile incheiate m domeniul securitatii navigatiei maritime:

- Conventia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime si

- Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva si-gurantei platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988).

Si in cadrul organizatiilor si conferintelor internationale sau pe plan regional, problema combaterii si lichidarii terorismului se afla in atentia astatelor.

a) Comisia de Drept International a examinat aceasta problema, intr-un proiect de cod in 1954, considerand drept crima impotriva pacii si securitatii, intreprinderea sau incurajarea activitatii teroriste de catre un stat impotriva altui stat.

b) Dintre rezolutiile Adunarii generale a O.N.U., adoptate in acest domeniu, mentionam pe aceea, prin care Adunarea generala a condamnat terorismul international (Rezolutia nr. 3034/XXVII din 1972), atragand atentia asupra distinctiei care trebuie facuta intre actele condamnabile de terorism international si lupta popoarelor pentru autodeterminare (lupta indreptata impotriva unor agresori sau cotropitori, pentru independenta si libertate). O alta rezolutie, in acelasi sens, a fost aceea din 1991 (Rezolutia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate sa previna pregatirea si organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, sa asigure arestarea si judecarea sau extradarea celor care le comit, sa incheie acorduri de cooperare in acest domeniu, sa devina parti la acordurile multilaterale incheiate, sa se abtina de la or-ganizarea, instigarea, asistenta si participarea la acte teroriste savarsite pe teritoriul altor state, sa le incurajeze ori sa accepte, pe teritoriul lor, activitati care vizeaza comiterea de acte teroriste.

c) Majoritatea statelor lumii sunt, in favoarea unei conventii internationale si acest subiect se afla pe agenda Adunarii generale O.N.U. de mai multi ani; atingerea acestui scop este insa ingreunata, din cauza conotatiei politice pe care unele grupuri de state o dau notiunii de terorism.

d) Si prin documentul, adoptat la Conferinta de la Stdin 1984, a statelor participante la Conferinta pentru Securitaie si Cooperare in Europa, referitoare la masurile de incredere, se-curitate si dezarmare in Europa, a fost consacrata hotararea statelor participante de a lua masuri efective, la nivel national si prin cooperare internationala, pentru prevenirea si respingerea actelor de terorism.

Statele coopereaza, la nivel regional si in cadru bilateral, pentru combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri si aranjamente, statele au stabilit un mod de colaborare, intre organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informatiile pe care si le pun la dispozitie) si reprima (acordandu-si concurs si conlucrand, in cazul unor asemenea actiuni) actele de terorism.

Un asemenea exemplu il constituie Conventia europeana pentru reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977), ratificata si de Romania in 1996)4. Conventia are in vedere infractiunile cu-prinse in reglementarile din Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) si Conventia pentru reprimarea de acte ilicite indreptate contra sigurantei aviatiei ci-vile (Montreal, 1977), precum si infractiunile grave, constand intr-un atac asupra vietii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care se bucura de protectie internationala, inclusiv a agentilor diplomatici, cele care au ca obiect rapirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegala, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bomba si tentative la cele de mai sus.

Cu privire la aceasta categorie de infractiuni, s-a stabilit, pentru state, obligatia de a extrada (eventualele dispozitii incompatibile din acordurile dintre state, modificandu-se). Conventia prevede, de asemenea, ca statul pe al carui teritoriu se afla autorul prezumtiv al unei infractiuni la care se refera art. 1 si care a primit o cerere de extradare, in cazul in care nu-l extradeaza, desi a primit o cerere in acest sens, va dispune, fara nici o exceptie si fara intarziere nautoritatilor sale competente sa exercite actiunea penala, iar acestea hotarasc in aceleasi conditii, ca si pentru orice alta infractiune cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat.

Romania este parte la toate conventiile mentionate mai sus cu privire la combaterea terorismului, are incheiate o serie de acorduri si aranjamente pe plan regional si in cadru bilateral, participa efectiv la actiunile care se organizeaza pe plan international pentru prevenirea si combaterea terorismului.

BIBLIOGRAFIE

Grigore Geamanu, Drept international public, vol I, 1981

Dumitru Popescu, Drept international public, 1993

Ch. Roussau, Droit international public, 1965

L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace

     LIPOCZI CRISTIAN                  Anul III f.f

Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savârsesc asemenea acte, împotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplator, în locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun în pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa împotriva pacii, pot crea tensiuni si înrâutati relatiile dintre state, produc instabilitate într-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prejudiciaza climatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra existentei teroristilor si 147 obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane în vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.).
În perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, îndreptate împotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savârsite cu ajutorul, încuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-lasi timp, si o infractiune internationala.
În fata unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotarârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului îl constituie numeroasele conventii încheiate si documente adoptate în acest scop.
Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata în urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state în asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.

În acest sens: 
-Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., în 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, în dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protejate pe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan international, de natura sa puna în pericol persoana sau libertatea sa s.a2.

Terorismul internaţional

Actele de terorism reprezintă diferite acţiuni de violenţă, prin care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viaţa şi la integntatea corporală sau bunurile unor demnitari, personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora; săvârşesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice, organizaţii sociale, instituţii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internaţionale, atunci ele pun în pericol relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare directă împotriva păcii, pot crea tensiuni şi înrâutăţi relaţiile dintre state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori situaţii de confruntări şi-n orice caz, prejudiciază climatul internaţional. Scopul urmărit, prin aceste acte, este să atragă atenţia lumii asupra existenţei teroriştilor şi 147 obiectivelor lor ori să tragă foloase materiale (asasinate şi răpiri de persoane în vederea răscumpărării, incendieri şi distrugeri etc.).

În perioada care a trecut, au fost comise acţiuni teroriste, îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state străine; dacă asemenea acţiuni sunt săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică terorismul, poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac şi pentru consecinţele care se pot declanşa, dar se fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-laşi timp, şi o infracţiune internaţională.

În faţa unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevărat flagel, statele au luat o atitudine netă de respingere şi hotărârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.

Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a terorismului îl constituie numeroasele convenţii încheiate şi documente adoptate în acest scop.

Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptată în urma atentatului ucigaş de la, Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false; pregătirea de acte teroriste ş.a.

După cel de al doilea război mondial, terorismul a cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat şi a implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost adoptate un număr de convenţii, dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat contra şefilor de stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigaţiei aeriene şi a navigaţiei maritime.

În acest sens:

-Convenţia asupra prevenirii şi pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional, inclusiv agenţii diplomatici (adoptată de Adunarea generală O.N.U., în 1973). Statele-părţi sunt ţinute să incrimineze, în dreptul lor intern, comiterea, cu intenţie, a următoarelor fapte: uciderea, răpirea sau alt act asupra persoanei sau libertăţii unei persoane protejate pe plan internaţional; un atac violent asupra sediului oficial, locuinţei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan internaţional, de natură să pună în pericol persoana sau libertatea sa ş.a 2.

-Convenţia împotriva luârii de ostatici (adoptatâ la O.N.U. în 1979) prevede că, cel care sechestrează o persoană sau o reţine şi o ameninţâ să o omoare, o va răni sau continua să o reţină pentru a constrânge un stat, o organizaţie internaţională, o persoană fizică sau morală, să îndeplinească un act ori să se abţină de la acesta, ca o condiţie a punerii în libertate a ostaticului, comite infracţiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate să pedepsească asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul, pe teritoriul căruia, se află prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru urmărirea şi finalizarea procedurilor penale împotriva lui; dacă nu-1 extrădează, este obligat să-1 supună urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter grav (art. 8).

- Convenţia internaţională împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii de mercenari(adoptată în cadrul O.N.U., în 1989) defineşte infracţiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanţa sau instrui mercenari care participa direct la ostilităţi sau la acte plănuite de violenţă. Statele vor sancţiona asemenea infracţiuni şi vor coopera între ele, pentru prevenirea şi pedepsirea lor.

- Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptată din cauza atacurilor deliberate împotriva personalului şi din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat.

În conformitate cu prevederile acestei convenţii, statele părţi vor lua toate măsurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, vor adopta măsurile necesare pentru a-l proteja, în cazul în care acesta se va afla desfăşurat pe teritoriul lor, împotriva următoarelor infracţiuni, comise în mod intenţionat: crimă, răpire sau orice atac asupra persoanei sau libertăţii vreunui membru al personalului Naţiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natură a-i periclita persoana, sau libertatea sa; ameninţarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrânge o persoană fizică sau juridică de a realiza,sau de a se abţine de la realizarea unui act oarecare; încercarea de a comite un astfel de atac, precum şi participarea în calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea acţiune este considerată, de către fiecare stat parte, ca o infracţiune în raport cu propria sa legislaţie internă, fiecare stat pedepsind, în mod adecvat, aceste infracţiuni, cu luarea în considerare a gravităţii lor (art. 9). Sunt prevăzute şi regulile, după care fiecare îşi determină competenţele sale asupra acestor infracţiuni (art. 10), precum şi măsuri pentru asigurarea urmăririi penale sau a extrădării autorilor prezumtivi (art. 13-15)

Pentru asigurarea securităţii în domeniul aviaţiei civile, au fost adoptate:

- Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor(Tokio, 1963), prin care se prevede obligaţia statelor de a pedepsi infracţiunile, precum şi alte acte care pun în pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor şi bunurilor aflate la bord, ordinea şi disciplina pe o navă, aflată în zbor sau pe suprafaţa mării libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sâ sancţioneze asemenea fapte este statul de înmatriculare a navei.

- Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede că o persoană comite o infracţiune dacă, aflându-se la bordul navei în zbor, pune stăpânire pe navă ori exercită controlul asupra ei, într-un mod ilicit şi prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă; constituie infracţiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte şi complicitatea la ele. Statele s-au angajat să pedepsească asemenea acte în mod sever.

- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţiei aviaţiei civile (Montreal, 1971) prevede că orice persoana comite o infracţiune dacă, în mod ilicit şi cu intenţie, săvârşeşte un act de violenţă împotriva unei persoane, aflate la bordul unei aeronave în zbor, distruge o aeronavă în serviciu sau îi cauzează deteriorări, plasează, pe o asemenea aeronavă, dispozitive sau substanţe care pot să o distrugă ori să-i producă deteriorări, distruge sau deterioreazâ instalaţii ori servicii de navigaţie aeriană ori tulbură lunctionalitatea lor, comunică informaţii false, dacă acestea ar putea să facă aeronava inaptă în zbor ori să-i pună în pericol securitatea în zbor.

Statele-părţi s-au angajat să sancţioneze, prin pedepse severe aceste infracţiuni; fiecare stat trebuie să ia măsuri, pentru a ancheta şi pedepsi infractorul, care se află pe teritoriul său, în cazul în care nu face extrădarea către alt stat (statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta, statului îri care este înmatriculată aeronava, statului pe teritoriul căruia aterizează aeronava ş.a.m.d.).        

- In baza Convenţiei privind aviaţia civilă intemaţionalâ (Chicago, 1944), statele includ, în acordurile bilaterale pe care le încheie, „clauza de .securitate", recomandată în cadrul O.A.C.L, prevăzând o serie de măsuri pentru a asigura protecţia navelor, a pasagerilor şi a echipajelor. în cazul apariţiei unui incident de capturare sau pericol de capturare ilicită a navelor sau altor acte ilicite împotriva siguranţei navelor şi călătorilor, părţile se angajează să-şi acorde asistenţă reciprocă pentru combaterea unor asemenea fenomene.

Măsuri similare sunt prevăzute şi în convenţiile încheiate m domeniul securităţii navigaţiei maritime:

- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime şi

- Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva si-guranţei platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988).

Şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale sau pe plan regional, problema combaterii şi lichidării terorismului se află în atenţia âstatelor.

a) Comisia de Drept Internaţional a examinat această problemă, într-un proiect de cod în 1954, considerând drept crimă împotriva păcii şi securităţii, întreprinderea sau încurajarea activităţii teroriste de către un stat împotriva altui stat.

b) Dintre rezoluţiile Adunării generale a O.N.U., adoptate în acest domeniu, menţionăm pe aceea, prin care Adunarea generală a condamnat terorismul internaţional (Rezoluţia nr. 3034/XXVII din 1972), atrăgând atenţia asupra distincţiei care trebuie făcută între actele condamnabile de terorism international şi lupta popoarelor pentru autodeterminare (lupta îndreptată împotriva unor agresori sau cotropitori, pentru independenţă şi libertate). O altă rezoluţie, în acelaşi sens, a fost aceea din 1991 (Rezoluţia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate să prevină pregătirea şi organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, să asigure arestarea şi judecarea sau extrădarea celor care le comit, să încheie acorduri de cooperare în acest domeniu, să devină părti la acordurile multilaterale încheiate, să se abţină de la or-ganizarea, instigarea, asistenţa şi participarea la acte teroriste săvârşite pe teritoriul altor state, să le încurajeze ori sâ accepte, pe teritoriul lor, activităţi care vizează comiterea de acte teroriste.

c) Majoritatea statelor lumii sunt, în favoarea unei convenţii internaţionale şi acest subiect se afla pe agenda Adunării generale O.N.U. de mai mulţi ani; atingerea acestui scop este însă îngreunată, din cauza conotaţiei politice pe care unele grupuri de state o dau noţiunii de terorism.

d) Şi prin documentul, adoptat la Conferinţa de la Stokholm din 1984, a statelor participante laConferinţa pentru Securitaîe şi Cooperare în Europa, referitoare la măsurile de încredere, se-curitate şi dezarmare în Europa, a fost consacrată hotărârea statelor participante de a lua măsuri efective, la nivel naţional şi prin cooperare internaţională, pentru prevenirea şi respingerea actelor de terorism.

Statele cooperează, la nivel regional şi în cadru bilateral, pentru combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri şi aranjamente, statele au stabilit un mod de colaborare, între organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informaţiile pe care şi le pun la dispoziţie) şi reprima (acordându-şi concurs şi conlucrând, în cazul unor asemenea acţiuni) actele de terorism.

Un asemenea exemplu îl constituie Convenţia europeanâ pentru reprimarea terorismului(Strasbourg, 1977), ratificată şi de România în 1996)4. Convenţia are în vedere infracţiunile cu-prinse în reglementările din Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) şi Convenţia pentru reprimarea de acte ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei ci-vile (Montreal, 1977), precum şi infracţiunile grave, constând într-un atac asupra vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii persoanelor care se bucurâ de protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor diplomatici, cele care au ca obiect răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegală, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bombă şi tentative la cele de mai sus.

Cu privire la această categorie de infracţiuni, s-a stabilit, pentru state, obligaţia de a extrăda (eventualele dispoziţii incompatibile din acordurile dintre state, modificându-se). Convenţia prevede, de asemenea, că statul pe al cărui teritoriu se află autorul prezumtiv al unei infracţiuni la care se referă art. 1 şi care a primit o cerere de extrădare, în cazul în care nu-l extrădează, deşi a primit o cerere în acest sens, va dispune, fără nici o excepţie şi fără întârziere nejustificatâ, autorităţilor sale competente să exercite acţiunea penală, iar acestea hotărăsc în aceleaşi condiţii, ca şi pentru orice altă infracţiune cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat.

România este parte la toate convenţiile menţionate mai sus cu privire la combaterea terorismului, are încheiate o serie de acorduri şi aranjamente pe plan regional şi în cadru bilateral, participă efectiv la acţiunile care se organizează pe plan internaţional pentru prevenirea şi combaterea terorismului.

BIBLIOGRAFIE

Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol I, 1981

Dumitru Popescu, Drept internaţional public, 1993

Ch. Roussau, Droit international public, 1965

L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace

http://www.acuz.net/html/Terorismul_international.html