vineri, 19 iulie 2013

TERORISMUL INTERNAŢIONAL

TERORISMUL INTERNAŢIONAL




Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savarsesc asemenea acte, impotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, in mod organizat sau aflate, in mod intamplator, in locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt indreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun in pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa impotriva pacii, pot crea tensiuni si inrautati relatiile dintre state, produc instabilitate intr-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prclimatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra eteroristilor si 147 obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane in vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.).
In perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, indreptate impotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori impotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savarsite cu ajutorul, incuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt indreptate impotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, in ace-lasi timp, si o infractiune internationala.
In fata unui asemenea pericol care, in secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotararea de a-1 reprima, colaborand intre ele in acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului il constituie numeroasele conventii incheiate si documente adoptate in acest scop.
Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata in urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele impotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii in stat; faptele care pun in pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state in asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea in domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.
In acest sens:
-Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor impotriva persoanelor protpe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., in 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, in dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protpe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protpe plan international, de natura sa puna in pericol persoana sau libertatea sa s.a2.
-Conventia impotriva luarii de ostatici (adoptata la O.N.U. in 1979) prevede ca, cel care sechestreaza o persoana sau o retine si o ameninta sa o omoare, o va rani sau continua sa o retina pentru a constrange un stat, o organizatie internationala, o persoana fizica sau morala, sa indeplineasca un act ori sa se abtina de la acesta, ca o conditie a punerii in libertate a ostaticului, comite infractiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate sa pedepseasca asemenea infractiuni, corespunzator gravitatii lor. Statul, pe teritoriul caruia, se afla prezumtivul infractor, il va retine si va lua masuri pentru urmarirea si finalizarea procedurilor penale impotriva lui; daca nu-1 extradeaza, este obligat sa-1 supuna urmaririi penale si sa-1 judece, ca pentru o infractiune cu caracter grav (art. 8).
- Conventia internationala impotriva recrutarii, folosirii, finantarii si instruirii de mercenari (adoptata in cadrul O.N.U., in 1989) defineste infractiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanta sau instrui mercenari care participa direct la ostilitati sau la acte planuite de violenta. Statele vor sanctiona asemenea infractiuni si vor coopera intre ele, pentru prevenirea si pedepsirea lor.
- Conventia privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptata din cauza atacurilor deliberate impotriva personalului si din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat.
In conformitate cu prevederile acestei conventii, statele parti vor lua toate masurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat, vor adopta masurile necesare pentru a-l protin cazul in care acesta se va afla desfasurat pe teritoriul lor, impotriva urmatoarelor infractiuni, comise in mod intentionat: crima, rapire sau orice atac asupra persoanei sau libertatii vreunui membru al personalului Natiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, resedintei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natura a-i periclita persoana, sau libertatea sa; amenintarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrange o persoana fizica sau juridica de a realiza,sau de a se abtine de la realizarea unui act oarecare; incercarea de a comite un astfel de atac, precum si participarea in calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea actiune este considerata, de catre fiecare stat parte, ca o infractiune in raport cu propria sa legislatie interna, fiecare stat pedepsind, in mod adecvat, aceste infractiuni, cu luarea in considerare a gravitatii lor (art. 9). Sunt prevazute si regulile, dupa care fiecare isi determina competentele sale asupra acestor infractiuni (art. 10), precum si masuri pentru asigurarea urmaririi penale sau a extradarii autorilor prezumtivi (art. 13-15)


Pentru asigurarea securitatii in domeniul aviatiei civile, au fost adoptate:
- Conventia referitoare la infractiuni si la anumite alte acte savarsite la bordul aeronavelor (T1963), prin care se prevede obligatia statelor de a pedepsi infractiunile, precum si alte acte care pun in pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor si bunurilor aflate la bord, ordinea si disciplina pe o nava, aflata in zbor sau pe suprafata marii libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sa sanctioneze asemenea fapte este statul de inmatriculare a navei.
- Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede ca o persoana comite o infractiune daca, aflandu-se la bordul navei in zbor, pune stapanire pe nava ori exercita controlul asupra ei, intr-un mod ilicit si prin violenta sau amenintarea cu violenta; constituie infractiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte si complicitatea la ele. Statele s-au angajat sa pedepseasca asemenea acte in mod sever.
- Conventia pentru reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatiei aviatiei civile (Montreal, 1971) prevede ca orice persoana comite o infractiune daca, in mod ilicit si cu intentie, savarseste un act de violenta impotriva unei persoane, aflate la bordul unei aeronave in zbor, distruge o aeronava in serviciu sau ii cauzeaza deteriorari, plaseaza, pe o asemenea aeronava, dispozitive sau substante care pot sa o distruga ori sa-i produca deteriorari, distruge sau deterioreaza instalatii ori servicii de navigatie aeriana ori tulbura lunctionalitatea lor, comunica informatii false, daca acestea ar putea sa faca aeronava inapta in zbor ori sa-i puna in pericol securitatea in zbor.
Statele-parti s-au angajat sa sanctioneze, prin pedepse severe aceste infractiuni; fiecare stat trebuie sa ia masuri, pentru a ancheta si pedepsi infractorul, care se afla pe teritoriul sau, in cazul in care nu face extradarea catre alt stat (statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta, statului iri care este inmatriculata aeronava, statului pe teritoriul caruia aterizeaza aeronava s.a.m.d.).
- In baza Conventiei privind aviatia civila intemationala (Chicago, 1944), statele includ, in acordurile bilaterale pe care le incheie, „clauza de .securitate", recomandata in cadrul O.A.C.L, prevazand o serie de masuri pentru a asigura protectia navelor, a pasagerilor si a echipajelor. in cazul aparitiei unui incident de capturare sau pericol de capturare ilicita a navelor sau altor acte ilicite impotriva sigurantei navelor si calatorilor, partile se angajeaza sa-si acorde asistenta reciproca pentru combaterea unor asemenea fenomene.
Masuri similare sunt prevazute si in conventiile incheiate m domeniul securitatii navigatiei maritime:
- Conventia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime si
- Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva si-gurantei platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988).
Si in cadrul organizatiilor si conferintelor internationale sau pe plan regional, problema combaterii si lichidarii terorismului se afla in atentia astatelor.
a) Comisia de Drept International a examinat aceasta problema, intr-un proiect de cod in 1954, considerand drept crima impotriva pacii si securitatii, intreprinderea sau incurajarea activitatii teroriste de catre un stat impotriva altui stat.
b) Dintre rezolutiile Adunarii generale a O.N.U., adoptate in acest domeniu, mentionam pe aceea, prin care Adunarea generala a condamnat terorismul international (Rezolutia nr. 3034/XXVII din 1972), atragand atentia asupra distinctiei care trebuie facuta intre actele condamnabile de terorism international si lupta popoarelor pentru autodeterminare (lupta indreptata impotriva unor agresori sau cotropitori, pentru independenta si libertate). O alta rezolutie, in acelasi sens, a fost aceea din 1991 (Rezolutia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate sa previna pregatirea si organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, sa asigure arestarea si judecarea sau extradarea celor care le comit, sa incheie acorduri de cooperare in acest domeniu, sa devina parti la acordurile multilaterale incheiate, sa se abtina de la or-ganizarea, instigarea, asistenta si participarea la acte teroriste savarsite pe teritoriul altor state, sa le incurajeze ori sa accepte, pe teritoriul lor, activitati care vizeaza comiterea de acte teroriste.
c) Majoritatea statelor lumii sunt, in favoarea unei conventii internationale si acest subiect se afla pe agenda Adunarii generale O.N.U. de mai multi ani; atingerea acestui scop este insa ingreunata, din cauza conotatiei politice pe care unele grupuri de state o dau notiunii de terorism.
d) Si prin documentul, adoptat la Conferinta de la Stdin 1984, a statelor participante la Conferinta pentru Securitaie si Cooperare in Europa, referitoare la masurile de incredere, se-curitate si dezarmare in Europa, a fost consacrata hotararea statelor participante de a lua masuri efective, la nivel national si prin cooperare internationala, pentru prevenirea si respingerea actelor de terorism.
Statele coopereaza, la nivel regional si in cadru bilateral, pentru combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri si aranjamente, statele au stabilit un mod de colaborare, intre organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informatiile pe care si le pun la dispozitie) si reprima (acordandu-si concurs si conlucrand, in cazul unor asemenea actiuni) actele de terorism.
Un asemenea exemplu il constituie Conventia europeana pentru reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977), ratificata si de Romania in 1996)4. Conventia are in vedere infractiunile cu-prinse in reglementarile din Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) si Conventia pentru reprimarea de acte ilicite indreptate contra sigurantei aviatiei ci-vile (Montreal, 1977), precum si infractiunile grave, constand intr-un atac asupra vietii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care se bucura de protectie internationala, inclusiv a agentilor diplomatici, cele care au ca obiect rapirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegala, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bomba si tentative la cele de mai sus.
Cu privire la aceasta categorie de infractiuni, s-a stabilit, pentru state, obligatia de a extrada (eventualele dispozitii incompatibile din acordurile dintre state, modificandu-se). Conventia prevede, de asemenea, ca statul pe al carui teritoriu se afla autorul prezumtiv al unei infractiuni la care se refera art. 1 si care a primit o cerere de extradare, in cazul in care nu-l extradeaza, desi a primit o cerere in acest sens, va dispune, fara nici o exceptie si fara intarziere nautoritatilor sale competente sa exercite actiunea penala, iar acestea hotarasc in aceleasi conditii, ca si pentru orice alta infractiune cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat.
Romania este parte la toate conventiile mentionate mai sus cu privire la combaterea terorismului, are incheiate o serie de acorduri si aranjamente pe plan regional si in cadru bilateral, participa efectiv la actiunile care se organizeaza pe plan international pentru prevenirea si combaterea terorismului.
BIBLIOGRAFIE
Grigore Geamanu, Drept international public, vol I, 1981
Dumitru Popescu, Drept international public, 1993
Ch. Roussau, Droit international public, 1965
L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace

     LIPOCZI CRISTIAN                  Anul III f.f



Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savârsesc asemenea acte, împotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplator, în locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun în pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa împotriva pacii, pot crea tensiuni si înrâutati relatiile dintre state, produc instabilitate într-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prejudiciaza climatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra existentei teroristilor si 147 obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane în vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.).
În perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, îndreptate împotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savârsite cu ajutorul, încuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-lasi timp, si o infractiune internationala.
În fata unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotarârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului îl constituie numeroasele conventii încheiate si documente adoptate în acest scop.
Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata în urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state în asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.

În acest sens: 
-Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., în 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, în dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protejate pe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan international, de natura sa puna în pericol persoana sau libertatea sa s.a2.

Terorismul internaţional

Actele de terorism reprezintă diferite acţiuni de violenţă, prin care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viaţa şi la integntatea corporală sau bunurile unor demnitari, personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora; săvârşesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice, organizaţii sociale, instituţii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internaţionale, atunci ele pun în pericol relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare directă împotriva păcii, pot crea tensiuni şi înrâutăţi relaţiile dintre state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori situaţii de confruntări şi-n orice caz, prejudiciază climatul internaţional. Scopul urmărit, prin aceste acte, este să atragă atenţia lumii asupra existenţei teroriştilor şi 147 obiectivelor lor ori să tragă foloase materiale (asasinate şi răpiri de persoane în vederea răscumpărării, incendieri şi distrugeri etc.).
În perioada care a trecut, au fost comise acţiuni teroriste, îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state străine; dacă asemenea acţiuni sunt săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică terorismul, poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac şi pentru consecinţele care se pot declanşa, dar se fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-laşi timp, şi o infracţiune internaţională.
În faţa unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevărat flagel, statele au luat o atitudine netă de respingere şi hotărârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a terorismului îl constituie numeroasele convenţii încheiate şi documente adoptate în acest scop.
Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptată în urma atentatului ucigaş de la, Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false; pregătirea de acte teroriste ş.a.
După cel de al doilea război mondial, terorismul a cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat şi a implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost adoptate un număr de convenţii, dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat contra şefilor de stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigaţiei aeriene şi a navigaţiei maritime.

În acest sens:
-Convenţia asupra prevenirii şi pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional, inclusiv agenţii diplomatici (adoptată de Adunarea generală O.N.U., în 1973). Statele-părţi sunt ţinute să incrimineze, în dreptul lor intern, comiterea, cu intenţie, a următoarelor fapte: uciderea, răpirea sau alt act asupra persoanei sau libertăţii unei persoane protejate pe plan internaţional; un atac violent asupra sediului oficial, locuinţei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan internaţional, de natură să pună în pericol persoana sau libertatea sa ş.a 2.
-Convenţia împotriva luârii de ostatici (adoptatâ la O.N.U. în 1979) prevede că, cel care sechestrează o persoană sau o reţine şi o ameninţâ să o omoare, o va răni sau continua să o reţină pentru a constrânge un stat, o organizaţie internaţională, o persoană fizică sau morală, să îndeplinească un act ori să se abţină de la acesta, ca o condiţie a punerii în libertate a ostaticului, comite infracţiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate să pedepsească asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul, pe teritoriul căruia, se află prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru urmărirea şi finalizarea procedurilor penale împotriva lui; dacă nu-1 extrădează, este obligat să-1 supună urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter grav (art. 8).
- Convenţia internaţională împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii de mercenari(adoptată în cadrul O.N.U., în 1989) defineşte infracţiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanţa sau instrui mercenari care participa direct la ostilităţi sau la acte plănuite de violenţă. Statele vor sancţiona asemenea infracţiuni şi vor coopera între ele, pentru prevenirea şi pedepsirea lor.
- Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptată din cauza atacurilor deliberate împotriva personalului şi din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat.
În conformitate cu prevederile acestei convenţii, statele părţi vor lua toate măsurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, vor adopta măsurile necesare pentru a-l proteja, în cazul în care acesta se va afla desfăşurat pe teritoriul lor, împotriva următoarelor infracţiuni, comise în mod intenţionat: crimă, răpire sau orice atac asupra persoanei sau libertăţii vreunui membru al personalului Naţiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natură a-i periclita persoana, sau libertatea sa; ameninţarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrânge o persoană fizică sau juridică de a realiza,sau de a se abţine de la realizarea unui act oarecare; încercarea de a comite un astfel de atac, precum şi participarea în calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea acţiune este considerată, de către fiecare stat parte, ca o infracţiune în raport cu propria sa legislaţie internă, fiecare stat pedepsind, în mod adecvat, aceste infracţiuni, cu luarea în considerare a gravităţii lor (art. 9). Sunt prevăzute şi regulile, după care fiecare îşi determină competenţele sale asupra acestor infracţiuni (art. 10), precum şi măsuri pentru asigurarea urmăririi penale sau a extrădării autorilor prezumtivi (art. 13-15)

Pentru asigurarea securităţii în domeniul aviaţiei civile, au fost adoptate:
- Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor(Tokio, 1963), prin care se prevede obligaţia statelor de a pedepsi infracţiunile, precum şi alte acte care pun în pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor şi bunurilor aflate la bord, ordinea şi disciplina pe o navă, aflată în zbor sau pe suprafaţa mării libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sâ sancţioneze asemenea fapte este statul de înmatriculare a navei.
- Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede că o persoană comite o infracţiune dacă, aflându-se la bordul navei în zbor, pune stăpânire pe navă ori exercită controlul asupra ei, într-un mod ilicit şi prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă; constituie infracţiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte şi complicitatea la ele. Statele s-au angajat să pedepsească asemenea acte în mod sever.
- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţiei aviaţiei civile (Montreal, 1971) prevede că orice persoana comite o infracţiune dacă, în mod ilicit şi cu intenţie, săvârşeşte un act de violenţă împotriva unei persoane, aflate la bordul unei aeronave în zbor, distruge o aeronavă în serviciu sau îi cauzează deteriorări, plasează, pe o asemenea aeronavă, dispozitive sau substanţe care pot să o distrugă ori să-i producă deteriorări, distruge sau deterioreazâ instalaţii ori servicii de navigaţie aeriană ori tulbură lunctionalitatea lor, comunică informaţii false, dacă acestea ar putea să facă aeronava inaptă în zbor ori să-i pună în pericol securitatea în zbor.
Statele-părţi s-au angajat să sancţioneze, prin pedepse severe aceste infracţiuni; fiecare stat trebuie să ia măsuri, pentru a ancheta şi pedepsi infractorul, care se află pe teritoriul său, în cazul în care nu face extrădarea către alt stat (statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta, statului îri care este înmatriculată aeronava, statului pe teritoriul căruia aterizează aeronava ş.a.m.d.).        
- In baza Convenţiei privind aviaţia civilă intemaţionalâ (Chicago, 1944), statele includ, în acordurile bilaterale pe care le încheie, „clauza de .securitate", recomandată în cadrul O.A.C.L, prevăzând o serie de măsuri pentru a asigura protecţia navelor, a pasagerilor şi a echipajelor. în cazul apariţiei unui incident de capturare sau pericol de capturare ilicită a navelor sau altor acte ilicite împotriva siguranţei navelor şi călătorilor, părţile se angajează să-şi acorde asistenţă reciprocă pentru combaterea unor asemenea fenomene.
Măsuri similare sunt prevăzute şi în convenţiile încheiate m domeniul securităţii navigaţiei maritime:
- Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime şi
- Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva si-guranţei platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988).
Şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale sau pe plan regional, problema combaterii şi lichidării terorismului se află în atenţia âstatelor.
a) Comisia de Drept Internaţional a examinat această problemă, într-un proiect de cod în 1954, considerând drept crimă împotriva păcii şi securităţii, întreprinderea sau încurajarea activităţii teroriste de către un stat împotriva altui stat.
b) Dintre rezoluţiile Adunării generale a O.N.U., adoptate în acest domeniu, menţionăm pe aceea, prin care Adunarea generală a condamnat terorismul internaţional (Rezoluţia nr. 3034/XXVII din 1972), atrăgând atenţia asupra distincţiei care trebuie făcută între actele condamnabile de terorism international şi lupta popoarelor pentru autodeterminare (lupta îndreptată împotriva unor agresori sau cotropitori, pentru independenţă şi libertate). O altă rezoluţie, în acelaşi sens, a fost aceea din 1991 (Rezoluţia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate să prevină pregătirea şi organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, să asigure arestarea şi judecarea sau extrădarea celor care le comit, să încheie acorduri de cooperare în acest domeniu, să devină părti la acordurile multilaterale încheiate, să se abţină de la or-ganizarea, instigarea, asistenţa şi participarea la acte teroriste săvârşite pe teritoriul altor state, să le încurajeze ori sâ accepte, pe teritoriul lor, activităţi care vizează comiterea de acte teroriste.
c) Majoritatea statelor lumii sunt, în favoarea unei convenţii internaţionale şi acest subiect se afla pe agenda Adunării generale O.N.U. de mai mulţi ani; atingerea acestui scop este însă îngreunată, din cauza conotaţiei politice pe care unele grupuri de state o dau noţiunii de terorism.
d) Şi prin documentul, adoptat la Conferinţa de la Stokholm din 1984, a statelor participante laConferinţa pentru Securitaîe şi Cooperare în Europa, referitoare la măsurile de încredere, se-curitate şi dezarmare în Europa, a fost consacrată hotărârea statelor participante de a lua măsuri efective, la nivel naţional şi prin cooperare internaţională, pentru prevenirea şi respingerea actelor de terorism.
Statele cooperează, la nivel regional şi în cadru bilateral, pentru combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri şi aranjamente, statele au stabilit un mod de colaborare, între organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informaţiile pe care şi le pun la dispoziţie) şi reprima (acordându-şi concurs şi conlucrând, în cazul unor asemenea acţiuni) actele de terorism.
Un asemenea exemplu îl constituie Convenţia europeanâ pentru reprimarea terorismului(Strasbourg, 1977), ratificată şi de România în 1996)4. Convenţia are în vedere infracţiunile cu-prinse în reglementările din Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) şi Convenţia pentru reprimarea de acte ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei ci-vile (Montreal, 1977), precum şi infracţiunile grave, constând într-un atac asupra vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii persoanelor care se bucurâ de protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor diplomatici, cele care au ca obiect răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegală, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bombă şi tentative la cele de mai sus.
Cu privire la această categorie de infracţiuni, s-a stabilit, pentru state, obligaţia de a extrăda (eventualele dispoziţii incompatibile din acordurile dintre state, modificându-se). Convenţia prevede, de asemenea, că statul pe al cărui teritoriu se află autorul prezumtiv al unei infracţiuni la care se referă art. 1 şi care a primit o cerere de extrădare, în cazul în care nu-l extrădează, deşi a primit o cerere în acest sens, va dispune, fără nici o excepţie şi fără întârziere nejustificatâ, autorităţilor sale competente să exercite acţiunea penală, iar acestea hotărăsc în aceleaşi condiţii, ca şi pentru orice altă infracţiune cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat.
România este parte la toate convenţiile menţionate mai sus cu privire la combaterea terorismului, are încheiate o serie de acorduri şi aranjamente pe plan regional şi în cadru bilateral, participă efectiv la acţiunile care se organizează pe plan internaţional pentru prevenirea şi combaterea terorismului.

BIBLIOGRAFIE
Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol I, 1981
Dumitru Popescu, Drept internaţional public, 1993
Ch. Roussau, Droit international public, 1965
L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace

http://www.acuz.net/html/Terorismul_international.html

Publicat de la
Etichete: , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)