Competența legislativă
Deputat în Parlamentul European întocmește, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentat de către Comisia Europeană, singură instituție care are drept de inițiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acest raport și, eventual, îl modifică. Parlamentul își exprimă poziția prin revizuirea și adoptarea în ședința plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcție de tipul de procedură și de a adăuga sau nu la un acord cu Consiliul.
În ceea ce privește adoptarea actelor legislative, se face distincția între procedura legislativă obișnuită (codecizia), care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul, și procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazul specific în care Parlamentul are doar rol consultativ.
În ceea ce privește anumite chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”). În unele cazuri, Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei juridice, iar propunerea nu poate dobândi forța de lege decât dacă Parlamentul și-a dat avizul. În acest caz, Consiliul nu are competență de a lua singur o decizie.
Procedura legislativă ordinară
Procedura legislativă ordinară acordă astfel aceeași importanță Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii (de exemplu: guvernare economică, imigrare, energie, transport, mediu și protecție consumatorilor). Marea majoritate a legilor europeni sunt adoptate în comunitatea către Parlamentul European și Consiliu.
Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (1992) și a fost extinsă și eficientizată prin Tratatul de la Amsterdam (1999). Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, procedura legislativă ordinară a devenit principala procedură legislativă a sistemului decizional al UE.
Documente legislative
Mai multe informații cu privire la procedura legislativă ordinară
Procedura de consultare
Parlamentului European poate aproba sau să respingă o propunere legislativă sau poate propune amendamente la aceasta. Consiliul nu are obligația legală de a ține seama de avizul Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, nu trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia.
Inițial, Tratatul de la Roma din 1957 acorda Parlamentului un rol consultativ în procesul legislativ; Comisia formula propuneri, iar Consiliul adoptă legislația.
Actul Unic European (1986) și tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa și Lisabona au extins în mod succesiv prerogativele Parlamentului. În prezent, acesta poate juca rol de colegislator, pe picior de egalitate cu Consiliul, în marea majoritate a domeniilor (a se vedea "Procedura legislativă ordinară"), consultarea devenind o procedură legislativă specială (sau chiar o procedură nelegislativă) utilizată într-un număr limitat de cazuri
Această procedură se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii legislative, cum ar fi derogări de pe piața internă și dreptul concurenței. Consultarea Parlamentului, cu titlu de procedură nelegislativă, constituie o cerință și în cazul adoptării de acorduri internaționale în cadrul politicilor externe și de securitate comune (PESC).
Regulamentul de procedură: articolele 47-49
Articolul 289 din TFUE
Aprobarea
Cunoscută anterior sub denumirea de „procedură de aviz conform”, aceasta a fost introdusă în 1986 de Actul Unic European în două domenii: acordurile de asociere și acordurile de aderare la Uniunea Europeană. Domeniul de aplicare al procedurilor a fost extins prin toate modificările ulterioare ale tratatelor.
Ca procedură nelegislativă, consultare se aplică de obicei în cazul ratificării anumitor acorduri negociate de Uniunea Europeană sau în special în cazurile de încălcare gravă a drepturilor fundamentale, în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și, de asemenea, în cazul aderării unor noi state membre sau pentru retragerea din UE.
Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată și în cazul adoptării de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării; procedura acordă în prezent Parlamentului European drept de veto și atunci când se aplică temeiul juridic general privind subsidiaritatea, în conformitate cu articolul 352 din TFUE.
Regulamentul de procedură: articolele
79-83 99 108
Vzi Sursa AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu